Octavian Jurma a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că, în urma studierii rapoartelor oficiale, în următoarele două săptămâni, un milion de români se vor infecta și 10.000 vor muri de COVID-19.
„Săptămâna trecută am depășit pragul de 100.000 de cazuri noi pe săptămână. Acumulăm acum mai multe cazuri într-o săptămâna decât într-o lună în toată luna octombrie 2020 din valul 2, sau în luna aprilie din valul 3 – Alpha. La o rata de detecție de 1:5, în realitate acum se îmbolnăvesc săptămânal jumătate de milion de români (500.000). Tot săptămâna trecută am înregistrat 2.361 de morți. În ultimele 14 zile aproape 5.000 de români au fost uciși de COVID-19”, a notat Octavian Jurma.
„Vom continua la acest nivel stratosferic încă cel puțin două săptămâni. Un milion de români se vor mai îmbolnăvi în următoarele două săptămâni, dintre care vom depista doar 200.000. 10.000 de români vor fi uciși de COVID-19 în următoarele două săptămâni, dintre care vom depista doar 5.000. Nu vă arăt aceste cifre ca vă îngrozesc, ci ca să vă trezesc”, a scris Octavian Jurma.
În ceea ce privește vârful valului 4 al pandemiei de coronavirus, Octavian Jurma a explicat că acesta ar putea fi în următoarele 2-3 săptămâni.
„Cel mai probabil este că vom vedea vârful în următoarele 2-3 săptămâni, dar acesta poate fi «văzut» doar în retrospectivă, când vom avea o săptămână descendentă. Exista o mică șansă să depășim vârful în aceasta săptămână. Este indubitabil că rata de creștere a pandemiei a scăzut și ca avem o «rezistență» în jurul pragului de 20.000 de cazuri pe zi”, a afirmat Octavian Jurma.
„În acest stadiu al pandemiei, problema nu mai o reprezinta însă maximele săptămânale, care sunt plafonate natural de numărul scăzut de teste, ci minimele, care continuă să crească mai lent, dar susținut și pun presiune pe plafon. Deși e posibil ca în această săptămână valorile zilnice se treacă chiar de 19.000 cazuri noi, e puțin probabil ca plafonul de 20.000 să fie străpuns”, a transmis Octavian Jurma.
Potrivit ultimului raport al autorităților, luni s-au înregistrat 10.141 de infectări și 261 de decese asociate COVID-19.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro