„Al treilea raport zilnic oferă deja un pattern familiar raportărilor din România, cu vârful săptămânal marţi şi valori în jurul mediei săptămânale până duminică. Acest lucru ne permite să estimăm destul de precis ziua în care vor fi atinse oficial anumite valori”, scrie Octavian Jurma, pe Facebook.
„Pragul de 10.000 de cazuri pe zi va fi depăşit marţi, 26 iulie 2022″, adaugă Jurma. La începutul lunii, Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii, a anunţat că estimează o creştere a numărului de cazuri de COVID în perioada următoare, iar în vârful acestui val, preconizat pentru începutul sau sfârşitul lunii august, să se ajungă la 10.000 de cazuri pe zi.
Potrivit cercetătorului, este destul de sigur că pragul de 10.000 de cazuri va fi atins, însă nu este clar ce urmează după.
Octavian Jurma enumeră două scenarii posibile:
- „un platou înalt în luna august aşa cum s-a întâmplat în 2020, după suspendarea legii carantinei.
- o faza descendentă de scurtă durată”.
„În ambele scenarii reluarea creşterii pe fondul lipsei complete de măsuri de prevenţie în şcolii este foarte probabilă, alimentată şi de importului noilor variante la revenirea din vacanţele din străinătate”, a scris medicul.
„Ce mă îngrijorează este creşterea cu 106% a deceselor săptămâna trecută, precum şi faptul că deja media deceselor din această săptămâna este cu 25% mai mare decât cea de săptămâna trecută. Creşteri săptămânale cu 100% a deceselor am avut doar în valul 4-Delta. Maximumul din valul 5-Omicron a fost de 50,6%. Dacă ajustăm creşterea deceselor la creşterea numărului de cazuri, varianta Omicron-BA5 pare să fie cam la 50% din virulentă Delta”, a mai afirmat medicul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
viorel57 • 15.07.2022, 15:13
Un statistician , ca medic nu prea pare, caruia ii place sa prevesteasca apocalipse. Un fel de Urania masculina. Au crescut decesele cu 106%. Statistic cifra e ingrijoratoare. Dar prea semana cu bancul conform caruia cea mai mare crestere mondiala la gaini ouatoare a inregistrat-o Albani si a fost de 300%. Anul trecut aveau 1 acum au 3. :) De ce ni-l tot bagati pe gat pe prevestitorul asta ca doar avem destule griji pe cap. Numai o piaza rea ne mai trebuie pentru o boala care produce acum tot atatea decese cat si o epidemie de gripa normala. Totusi nu vreti sa il stergeti din lista persoanelor ale caror pareri le publicati?