„Vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri pe zi până la sfârșitul săptămânii viitoare și abia peste două săptămâni ne putem aștepta la acel vârf”, a spus medicul Octavian Jurma.

Întrebat la B1 TV dacă la un asemenea bilanț s-ar putea ajunge în situația în care bolnavii să blocheze secțiile ATI, epidemiologul a spus că „este foarte probabil”.

„Știm foarte bine că și înainte de valul Delta se spunea că în România, prin imunizarea după infectare, prin faptul că suntem totuși 30% vaccinați, cât eram pe atunci, nu are cum să fie valul Delta chiar atât de grav, probabil că va fi în cel mai rău caz ca valul Alpha. Am văzut că în țările puternic vaccinate valul Delta a fost aproape inofensiv, a produs mai puține decese decât în România la de 10 ori mai multe cazuri”, a mai afirmat medicul.

Octavian Jurma a precizat că avem o creștere „fulminantă” de cazuri noi, care nu se știe când se va opri, în condițiile în care la un vârf nu se ajunge într-un timp mai scurt de șase săptămâni.

„Am mărit foarte mult numărul de teste, dar n-am reușit să le mărim atât de mult încât să prindem pandemia din urmă. Abia ținem pasul cu ea în continuare, ceea ce înseamnă că avem o creștere reală, fulminantă, care va atinge un platou la un moment dat, însă suntem abia în a cincea săptămână a pandemiei. Niciunde nu s-a ajuns mai repede, la un vârf, de șase săptămâni, nici în Africa de Sud, nici în Marea Britanie”, a mai spus Jurma.

România a înregistrat miercuri un record de infectări în pandemie, fiind înregistrate peste 34.000 de cazuri noi de COVID-19.

 
 

Urmărește-ne pe Google News