Administrația Regională de Stat Odesa și Administrația Regională Militară Odesa solicită ajutor medical, inclusiv genți frigorifice speciale sau materiale pentru oprirea sângerării precum garourile.
Această solicitare vine în contextul războiului din Ucraina, dar și datorită faptului că județul Tulcea este înfrățit cu Odesa.
„Această solicitare vine în contextul războiului de la ei. În afara de situația prin care trec cetățenii ucraineni, m-a marcat solidaritatea de care au dat dovadă cetățenii români. Oameni din tot județul vin cu alimente, bani să-i ajute pe refugiați”, a spus a precizat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
„S-au implicat foarte mult familii. Mulți donează bani ca să se cumpere medicamente. Sperăm să fim apropiați și eficienți cu solicitările prietenilor noști din Ucraina . Astăzi (n.r. – duminică) vom primi solicitare și pentru hrana neperisabilă. Ne-au rugat să-i sprijinim și cu hrană neperisabilă. Acest lucru se va produce prin Crucea Roșie.”, a precizat Horia Teodorescu.
Președintele Consiliului Județean Tulcea a mai afirmat că implicarea oamenilor și a autorităților locale este una „exemplară” și a solicitat ajutorul Guvernului României, în condițiile în care „există riscul să fim depășiți” de situație.
De asemenea, CJ Tulcea a făcut apel la companiile farmaceutice, oamenii de afaceri privați, instituțiile statului, Guvernul și Ministerul Sănătății, pentru a răspunde ajutorului solicitat de Ucraina.
Cererea de ajutor Administrației Regionale Militare Odesa a venit în conformitate cu Hotărârea Cabinetului de Miniștri al Ucrainei Nr. 155 din 25 februarie 2022.
Astfel, ucranenii au nevoie de bandaje, tifon, seringi, sisteme pentru injecții, soluție pentru perfuzii, mânuși medicale, spirt medical, antiseptice, antibiotice, analgezice, turnichet pentru oprirea sângerării și garouri, recipiente pentru colectarea sângelui, genți frigorifice speciale, material de sutură pentru intervenții chirurgicale, tărgi, material pentru repararea fracturilor, catetere intravenoase sau truse de prim-ajutor.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro