Trupele rusești, preocupate în primul rând de contraofensiva ucraineană din regiunea Herson, în sudul țării, au fost luate prin surprindere de un nou asalt ucrainean executat rapid la est de orașul Harkov.

Forțele ucrainene din sud-estul regiunii Harkov au profitat probabil de relocarea trupelor rusești către axa sudică, pentru a desfășura o contraofensivă oportunistă, dar foarte eficientă, la nord-vest de orașul Izium, spune ultima analiză a ISW, publicată miercuri seară pe site-ul think-tank-ului.

Forțele ucrainene au atacat prin surprindere și au avansat cel puțin 20 de kilometri în teritoriul deținut de ruși, pe 7 septembrie, recapturând aproximativ 400 de kilometri pătrați de teritoriu, spune analiza.

Surse rusești au afirmat că trupele Moscovei au început deja să mobilizeze întăriri în zonă pentru a se apăra în fața avansului ucrainean. Asta în condițiile în care apărarea rusă din această zonă fusese probabil subdimensionată din cauza mobilizării de trupe către Donețk și Herson.

Bloggerii militari ruși, subliniază ISW, și-au exprimat îngrijorarea că acest contraatac ucrainean urmărește să taie liniile de comunicații terestre rusești din zona orașelor Kupiansk și Izium, ceea ce ar permite trupelor ucrainene să izoleze forțele Moscovei și să recucerească mari porțiuni de teritoriu.

Bloggerii, notează analiza, au folosit un ton panicat și disperat, recunoscând câștigurile semnificative ucrainene și afirmând că ofensiva ucraineană din sud ar putea avea rolul de a distrage atenția de la acțiunile în curs din Harkov.

Analiza ISW subliniază că este greu de crezut că această contraofensivă din sud ar avea doar rolul de a distrage atenția. Experții think-tank-ului notează însă că Kievul s-a folosit de relocarea trupelor rusești către sud pentru a ataca în paralel în regiunea Harkov.

Amploarea șocului și relatările sincere ale bloggerilor ruși cu privire la succesele ucrainene sugerează cât de mare a fost surpriza Moscovei în fața ofensivei ucrainene din Harkov, mai observă analiza ISW, care subliniază că atacurile reușesc, probabil, să demoralizeze forțele rusești.

Un propagandist rus spune că unități de elită ale Moscovei au fost încercuite

Un propagandist rus a confirmat miercuri că unele unități de elită rusești au fost încercuite de ucraineni în regiunea Harkov, scrie Yahoo News, care citează publicația The New Voice of Ukraine.

Iuri Kotenok, un personaj bine cunoscut în cercurile susținătorilor invaziei rusești, a subliniat că s-au întrerupt comunicațiile cu unitățile rusești, ceea ce poate indica distrugerea sau capturarea lor.

Situația de pe frontul ucrainean pe 7 septembrie. SURSA: ISW

„Confirm încercuirea detașamentelor reunite ale SOBR din Samara și Bașkir, în limitele Balakliia”, a scris el pe canalul său de Telegram. „Ieri am fost în contact cu băieții, astăzi nu mai există niciun contact”, a adăugat Kotenok.

În plus, el a confirmat că armata ucraineană din regiunea Harkov desfășoară o ofensivă pe două axe în același timp: Kupiansk și Izium.

„Înaintarea spre Izium reprezintă o amenințare nu numai pentru cartierul general al grupului Forțelor Armate Ruse de pe această axă, ci și pentru zona din spatele trupelor noastre de pe axa Sloviansk”, a adăugat bloggerul militar.

Zelenski anunță primele succese

Miercuri seară, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat ofensiva din Harkov, anunțând deja unele succese, făsă să ofere foarte multe detalii, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Săptămâna aceasta avem veşti bune din regiunea Harkov”, a spus Zelenski în discursul său video de seară difuzat pe reţelele sociale. Fără a le numi, preşedintele a menţionat doar„localităţi în care steagul ucrainean a revenit”.

Regiunea Harkov a fost parţial ocupată de armata rusă de la începutul invaziei, pe 24 februarie.

Oraşul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, este în mod regulat vizat de bombardamente soldate cu morţi, dar forţele Moscovei nu au reuşit niciodată să îl cucerească.

 
 

Urmărește-ne pe Google News