Contraofensiva ucraineană va începe luna viitoare, spun oficialii americani, și reprezintă un moment crucial pentru Kiev. Fără o victorie decisivă, sprijinul occidental ar putea slăbi, iar Ucraina ar putea fi supusă unor presiuni tot mai mari pentru a intra în negocieri serioase de pace cu Rusia, scrie New York Times.

Lucrurile ar putea fi promițătoare pentru Kiev. În acest moment, aliații occidentali au furnizat Ucrainei blindate, piese de artilerie și multă muniție pentru viitoarele bătălii, iar oficialii speră că livrările vor fi suficiente – o schimbare de poziție față de acum două luni, când armamentul venea încet, iar oficialii americani erau îngrijorați că proviziile s-ar putea epuiza.

În același timp, 12 brigăzi de luptă ucrainene de aproximativ 4.000 de soldați fiecare ar trebui să fie gata de luptă la sfârșitul acestei luni, potrivit unor documente secrete ale Pentagonului, scurse în spațiul public, care oferă un indiciu cu privire la calendarul Kievului.

Statele Unite și aliații din NATO antrenează și aprovizionează nouă dintre aceste brigăzi, potrivit documentelor.

Deși Ucraina a împărtășit puține detalii ale planului său operațional cu oficialii americani, este foarte probabil ca operațiunea să se desfășoare așa cum era de așteptat în sudul țării, inclusiv de-a lungul coastei ucrainene de la Marea Azov, în apropiere de Crimeea controlată de Rusia.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Miza este uriașă. „Totul depinde de această contraofensivă”, a declarat pentru cotidianul american Alexander Vershbow, fost ambasador al SUA la Moscova și înalt oficial NATO.

„Toată lumea este plină de speranță, poate prea optimistă. Dar (ofensiva) va stabili dacă ucrainenii pot obține un rezultat decent, în ceea ce privește recuperarea teritoriului pe câmpul de luptă și pot crea astfel o pârghie pentru a obține un fel de acord negociat”, a spus el.

Optimism și realism

În timp ce oficialii de la Kiev au declarat că obiectivul lor este de a străpunge apărarea rusă și de a determina prăbușirea liniei de apărare, oficialii americani cred că este puțin probabil ca ofensiva să schimbe decisiv soarta războiului în favoarea Ucrainei.

O evaluare a serviciilor secrete americane scursă pe internet, alături de multe alte documente clasificate, a concluzionat recent, potrivit Washington Post, că problemele Ucrainei cu desfășurarea de trupe și colectarea de muniție și echipament de război ar putea face ca forțele Kievului să nu reușească pe deplin să atingă obiectivele contraofensivei.

Armata ucraineană se confruntă într-adevăr cu multe provocări – unul dintre motivele pe care experții și oficialii îl au în vedere atunci când spun că cel mai probabil rezultat al conflictului este un impas.

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Luptele din Bahmut, în estul Ucrainei, din această iarnă, au epuizat rezervele de muniție ucrainene și au provocat pierderi grele în rândul unor unități experimentate.

Și totuși, oficialii militari americani admit că este posibil ca armata ucraineană să îi surprindă din nou. Ucraina este totuși înarmată cu tancuri europene și transportoare blindate americane și dispune de noi unități antrenate și echipate de americani și de forțele NATO.

„Sunt optimist că, între acest an și anul viitor, Ucraina va avea inițiativa de partea ei”, a declarat secretarul britanic al apărării Ben Wallace în timpul unei vizite la Washington, săptămâna trecută.

„De asemenea, cred că ar trebui să fim realiști. Nu va exista un singur moment magic în care Rusia să se prăbușească”, a avertizat el.

Dificultățile ofensivei

Deși Kievul a vorbit mult mai deschis în ultimele luni despre bătălia care se apropie – în parte pentru că trebuie să ridice moralul populației și să facă presiuni asupra Occidentului pentru livrarea de arme – oficialii americani se așteaptă ca armata ucraineană să folosească tacticile-surpriză pentru a-i pune în dificultate pe ruși.

Cea mai bună șansă a Ucrainei de a obține un succes dramatic în timpul contraofensivei va depinde, de asemenea, de serviciile de informații americane, NATO și ucrainene. Dacă Statele Unite și aliații săi pot identifica slăbiciuni semnificative în apărarea rusă, Ucraina le poate exploata, cu viteza și protecția tancurilor și a vehiculelor de luptă Bradley.

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Cu toate acestea, nu sunt garantate câștiguri mari, scrie New York Times. Câmpul de luptă este minat de ruși, iar avansul ucrainean va depinde de capacitatea forțelor Kievului de a desfășura în mod eficient echipamente de deminare, o mare parte din ele furnizate de Occident.

Rămâne de văzut cum vor performa militarii ucraineni. Kievul și-a construit noile brigăzi de luptă aducând recruți nepregătiți alături de un mic nucleu de soldați veterani cu experiență.

Începând cu luna ianuarie, unitățile au mers pe bazele de antrenament americane din Germania pentru a învăța cum să își folosească noul echipament și cum să participe la asalturile cu arme combinate, folosind o comunicare eficientă pentru a coordona trupele care avansează cu unitățile de sprijin – tancurile și artileria.

Instrucția a decurs bine, potrivit mai multor oficiali americani, iar o forță ucraineană motivată a dovedit că poate învăța rapid. Dar utilizarea de noi tactici este evident mai simplă în cazul exercițiilor decât pe câmpul de luptă.

Soldații care luptă în Ucraina au declarat însă că, până acum, războiul care presupune manevre sofisticate a fost aproape imposibil de executat. Ei au avut probleme în a-și coordona operațiunile, deoarece ele necesită comunicații solide, iar acestea sunt dificile, pentru că echipamentele radio diferă de la o unitate la alta și sunt sensibile la bruiajul rusesc.

Un soldat ucrainean care a participat la un recent atac eșuat în sudul Ucrainei a declarat pentru New York Times că coordonarea unei unități militare care depășește nivelul plutonului – adică aproximativ 30 de soldați – rămâne extrem de dificilă.

Dacă ucrainenii reușesc să folosească aceste noi tactici, chiar și într-o mică măsură, ei ar putea fi capabili să învingă forțele rusești, superioare numeric.

„Dacă reușesc să se impună, atunci cred că pot schimba dinamica pe câmpul de luptă”, a declarat amiralul Christopher Grady, vicepreședintele Statului-Major, citat de cotidianul american.

Are Ucraina suficientă muniție?

Rămân întrebări majore și cu privire la artileria ucraineană și la rezervele de muniție, în ciuda eforturilor occidentale.

Rezervele de rachete antiaeriene și obuze de artilerie ale Kievului, esențiale pentru susținerea oricărui asalt și pentru apărarea în fața atacurilor aeriene rusești, s-ar putea reduce periculos, dacă forțele sale continuă să consume muniție în ritmul actual.

Iar după încheierea ofensivei, există puține șanse ca Occidentul să poată repeta livrarea accelerată de arme și muniție de acum, deoarece nici aliații occidentali nu mai dispun de suficiente provizii în stocurile existente, iar producția internă nu va fi capabilă să umple acest gol până anul viitor, spun experții.

Armata ucraineană a tras mii de obuze de artilerie pe zi în lupta pentru Bahmut, un ritm considerat nesustenabil și care ar putea pune în pericol viitoarea ofensivă. Bombardamentul a fost atât de intens, încât Pentagonul i-a avertizat pe oficialii de la Kiev că risipesc muniție într-un moment-cheie.

În timp ce forțele ucrainene pot folosi drone pentru a lovi în spatele liniilor de front rusești, Kievul nu a primit rachete cu o rază de acțiune suficient de mare pentru a lovi centrele logistice ale Rusiei, o tactică care s-a dovedit importantă în cadrul ofensivei de vara trecută din Harkov și Herson.

Problemele lui Putin

Rușii au propriile lor provocări, scrie New York Times. Încă de la începutul invaziei au existat îndoieli majore cu privire la competența comandanților ruși, instruirea soldaților și cu privire la aprovizionarea armatei cu obuze de artilerie și echipamente.

Rușii au consumat multe dintre rachetele lor de croazieră, au pierdut mii de oameni numai în Bahmut și și-au epuizat stocurile de muniție mult mai repede decât le pot înlocui cu producția lor internă.

Dar Rusia lucrează pentru a remedia aceste lacune. Trupele rusești și-au perfecționat capacitatea de a folosi drone și artilerie pentru a ținti mai eficient forțele ucrainene.

Recent, Moscova a început să folosească bombe cu planare – care folosesc gravitația și dispozitive de ghidare pentru a ajunge la ținte fără a face zgomot – arătând că este încă capabilă să desfășoare arme mai noi pe câmpul de luptă.

Aceste eforturi ar putea sugera că Ucraina are la dispoziție un interval de timp limitat pentru a obține câștiguri semnificative, până când Rusia își consolidează armata. Iar Rusia crede același lucru.

În întâlnirile private, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu le-a spus altor oficiali de la Moscova că Rusia are avantajul numeric pe câmpul de luptă, potrivit unui oficial european de rang înalt. În conversații, Șoigu a părut extrem de încrezător că Rusia va învinge în cele din urmă.

Oficialii americani din serviciile de informații au avertizat, de asemenea, în repetate rânduri că președintele Vladimir Putin este convins că timpul este de partea sa.

Având în vedere rezervele mai mari de echipamente și forță de luptă ale Rusiei, oficialii spun că Putin crede că va ieși în cele din urmă victorios, pe măsură ce apetitul Occidentului de a sprijini Ucraina se va diminua.

Oficialii americani și europeni spun, de asemenea, că Rusia pregătește noi runde de mobilizări, pentru a consolida rândurile armatei sale, fără a crea aceleași controverse ca anul trecut.

Unele dintre documentele scurse de la Pentagon descriu, de asemenea, modul în care Wagner, cel mai mare contractor militar privat al Rusiei, a reînceput să recruteze trupe din închisorile rusești.

Totuși, unii analiști s-au declarat neîncrezători în capacitatea Moscovei de a umple tranșeele pe care le-a construit de-a lungul liniilor de front.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (14)

vudejea   •   28.04.2023, 22:51

Romanieee, ce-ai vere :) Daca-l bagi in seama pe ala il faci fericit. E un batranel cu limbaj de lemn incapabil de dialog, om mic-mic, invizibil. Sau chiar e postac cu salariu satul de munca, nu se mai oboseste sa schimbe ceva, copy paste copy paste. Tu incerci sa-i explici ceva? Cum ai putea sa-i explici despre taietei si fineturi din paste cand el habar n-are ce-i faina***l *** ***O viata trista***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

RomaniafaraSUA   •   28.04.2023, 10:58

Stai ca apar "TRUPELE PRO NATO", in frunte cu Gandalf_the_Grey - care cu poza lui de la avatar ne demonstreaza maturitatea lui deosebita, apoi Dinamo_Forever77 , un MARE OM care traieste in urma cu 20000 de ani......si apoi Enoonmai si Seaman651, care vor sari in sus, ca invazia e ilegala, Traiasca NATO si ce alte idei mai au in pachetul fisei de post numita "distrugeti orice parere anti-NATO" in viziunea lor robotic preluata din presa mainstream....si uite asa, descoperim ca danezii, dupa ce grupul de elita ucrainian, dupa ce alte forte acum danezii vin cu poze cu un vas rusesc in apropierea NORD STREAM inainte de explozii....incetul cu incetul sa-i vezi pe sustinatorii astia ferventi cum nu mai inteleg nici ei setul nesfarsit de minciuni in care ne arunca SUA-NATO-UE ca sa isi spele minciunile ieftine aruncate de-a lungul conflictului....

    Gandalf_the_Grey   •   28.04.2023, 11:25

    pașol na turbinca, ciorti bolșevic și postac plătit!

      RomaniafaraSUA   •   28.04.2023, 11:49

      Gandalf_the_Grey   •  28.04.2023, 11:25

      pașol na turbinca, ciorti bolșevic și postac plătit!

      sunt platit de bunul meu simt uman, SI SA STII ca chiar nu inteleg ruseasca si ce inseamna pasol, si turbinca, si nu stiu ce mai scrii tu acolo in rusa....GENERATIEI MELE LA SCOALA NI S-A PREDAT ENGLEZA NU RUSA PRECUM TIE si alea au fost singurule cuvinte pe care le-ai invatat si tu, generatie veche si invechita ce esti....NOI NU STIM RUSA prietenas, stim doar limba pacii si a inteligentei, si ignoram minciunile occidentale si stim sa deosebim si propaganda rusa. Dar tu nu pricepi nimic nici paia, nici paia..o sa vii ulterior sa ne zici cum ne-au violat rusii bunicii? sau ce mai ai de zis din trecutul tau de generatie pierduta ca sa iti explice simplitatea?

Gandalf_the_Grey   •   28.04.2023, 10:48

Cum mama zmeului v-ați adunat toți în aceeași gaură de șobolan? Chiar nu pricepeți îndemnul „mai răsfirați, tovarăși, mai răsfirați!” - ce beep, vreți să vi-l spun în bolșevică să pricepeți și voi? ăăă, de vorbă-bună :D

    RomaniafaraSUA   •   28.04.2023, 11:07

    Gandalf_the_Grey   •  28.04.2023, 10:48

    Cum mama zmeului v-ați adunat toți în aceeași gaură de șobolan? Chiar nu pricepeți îndemnul „mai răsfirați, tovarăși, mai răsfirați!” - ce beep, vreți să vi-l spun în bolșevică să pricepeți și voi? ăăă, de vorbă-bună :D

    ca sa nu mai spun ca asemenea indivizi inca mai cred doar in concepte precum "soldatii si indienii", ei nu inteleg o pozitie neutra, anti conflict, anti razboi, anti control geo-politic....ei sunt doar Steaua-Dinamo, Rusia-SUA, Albastru-Rosu, Alb-Negru, Inger-Demon....Bidimensionali in gandire, fara pic de intelepciune umanistica sau macar un praf de intelepciune sa condamne orice este violenta...asta pentru ca sunt invatati sa creada in violenta chiar si ....in scopuri de aparare...astea sunt mintile fragile care au fost pacalite de "baronii" planetei care cu gura iti striga "democratie, egalitate, suveranitate, libertate" si cu alta iti pun camere de luat vederi oriunde, te fura neincetat, trag cu pistolul in tine oricand si nu valorezi decat o cifra si un vot pentru ei. Vorba lui Tucker Carlson....SUA devine o tara cu un singur partid....si o singura orientare...DOMINAREA PLANETEI CU FORTA.

    RomaniafaraSUA   •   28.04.2023, 11:02

    Gandalf_the_Grey   •  28.04.2023, 10:48

    Cum mama zmeului v-ați adunat toți în aceeași gaură de șobolan? Chiar nu pricepeți îndemnul „mai răsfirați, tovarăși, mai răsfirați!” - ce beep, vreți să vi-l spun în bolșevică să pricepeți și voi? ăăă, de vorbă-bună :D

    ce fel de om cu ce iq isi pune o poza de genul ala la avatar si un nume de vrajitor dintr-o carte semi de copii? Acelasi om care crede in minciunile NATO-SUA si crede ca o tara ca SUA cu 100 focoase nucleare in Europa, Cu soldati si armament in 70 de tari din 195, SUA cu un buget militar cat urmatoarele 10 tari sub ea si cu exporturi de arme cat urmatoarele 5 sub ea si cu o populatie civila detinatoare a 393 milioane de arme, e o tara pacifista si dornica numai de "FAPTE BUNE" in lume....cine altcineva poate sa creada asta decat mintea unui om imatur, cu doar o telecomanda de televizor in mana si cu ochii in Digi24 toata ziua...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI