Luni, a fost dat startul concursului adresat cuplurilor de donatori de sânge, care joi, pe 14 februarie, vor putea câștiga o cină romantică.

„Este pentru prima dată când celebrăm astfel Ziua Îndrăgostiților și ne-am dori să se creeze un precedent. Avem deja cupluri care au donat sânge. De exemplu, primul cuplu este format dintr-o doamnă care mai donase și în trecut și care și-a convins soțul să doneze. Ei au intrat deja în cursa pentru cina romantică și le dorim succes. Până joi toate cuplurile care donează sânge vor putea oferi iubire lor, în cuplu, dar și semenilor lor”, a declarat Georgiana Crăciun, purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii Sanguine Vrancea.

Potrivit sursei citate, la final se va organiza o tombolă, iar câștigătorul va avea parte de o seară romantică într-un restraurant din Focșani. Cina romantică va include şi un pahar de vin bun, pntru ca îndrăgostiţii să-şi recapete puterile.

Citește și: VIDEO/ Viața unui operator la 112: de la fetița de 10 ani care și-a salvat mama, la românii care sună ca să-şi încarce cartelele telefonice

Urmărește-ne pe Google News