Amalia Șerban a precizat că s-a discutat într-un grup interministerial despre dotarea aeroporturilor cu termoscannere în perioada următoare ca o măsură suplimentară de combatere a pătrunderii în țara noastră a coronavirusului apărut în China.

În acest moment nu este urgență majoră pentru că nu avem zboruri directe cu China. Toți călătorii care se întorc de acolo se întorc prin țări care au acest screening în aeroporturi; Franța, Italia și Marea Britanie și avem o fereastră de timp în care să punem la dispoziția aeroporturilor cele necesare.

Amalia Șerban, director de sănătate publică în Ministerul Sănătății:

Au început însă să fie distribuiți în aeroport fluturași către călători prin care sunt informați care sunt zonele afectate de coronavirus și ce trebuie să facă dacă au semne ale unei boli a căilor aeriene: să sune medicul de familie, mască pe nas și figură și să meargă la primul spital de boli infecțioase.

În ce privește grupul de 50 de muzicieni care a făcut un turneu în China, Amalia Șerban a precizat că s-a stabilit un program de monitorizare a acestora, dar riscul apariției bolii este mic deoarece a trecut perioada de incubație după care ar fi trebuit să se manifeste boala.

”La începutul turneului au fost și la Wuhan, dar înainte să înceapă epidemia, pe 5-8 decembrie. Riscul este mic și persoanele nu prezintă simptomatologie respiratorie. DSP Timișoara a stabilit programul de monitorizare și cel mai indicat este ca persoanele să stea acasă încă vreo câteva zile”, a precizat Amalia Șerban.

România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”
Recomandări
România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”

Recomandări pentru gripa sezonieră

În ce privește gripa obișnuită care a început deja să se manifeste în țara noastră, Șerban atrage atenția ca cei bolnavi să evite automedicația și să ia tratament pe baza recomandărilor medicului.

”Pentru gripă sunt cam aceleași seturi de măsuri, dacă nu ne-am vaccinat până acum: limităm contactul cu persoanele bolnave, să purtăm mască dacă suntem noi înșine bolnavi, să nu ne ducem copiii bolnavi la școală și să ne asigurăm o igienă riguroasă. Spălatul pe mâini este cea mai eficientă măsură de prevenție”, a explicat Amalia Șerban.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.