Generalul Cristian Radu, în vârstă de 49 de ani, și-a depus dosarul de pensionare cu puțin timp înainte de a afla în mod oficial că nu mai este suspect, ci inculpat, au declarat atunci surse din IGSU pentru Libertatea.

Pe 8 noiembrie 2021, Cristian Radu, la acea dată colonel, a condus autoturismul de serviciu, cu numărul de înmatriculare B-40-RYE. La ora 7.30 dimineața, mașina sa a mers cu peste 120 de kilometri la oră pe șoseaua Mihai Bravu din București. Aproape de stația de tramvai Laborator, Radu a frânat și a lovit refugiul pentru pietoni. În urma impactului, atât Radu, cât și șoferul său, un subofițer aflat pe scaunul din dreapta, au fost răniți. 

Pe 17 octombrie 2022, Libertatea a descris accidentul. Dosarul penal a fost deschis la șapte luni după eveniment, pentru că generalul Radu s-a folosit de influența funcției pentru a mușamaliza accidentul cu ajutorul unor persoane din MAI, potrivit surselor Libertatea din interiorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

OFICIAL. Generalul Cristian Radu, adjunctul șefului IGSU, s-a pensionat la 49 de ani. Klaus Iohannis a semnat decretul.  Generalul este inculpat într-un caz scos la lumină de Libertatea acum o lună
Imagine din 16 octombrie cu generalul Radu, alături de Raed Arafat, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Foto: Facebook DSU
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

„Mâna dreaptă a lui Arafat, generalul Radu primise promisiunea că va fi făcut general. Asta după ce a luat asupra sa ascunderea casetei cu filmarea intervenției de la Colectiv. Iar accidentul a venit chiar înainte de avansare. Temându-se că nu va mai fi făcut general, el a mușamalizat accidentul”, a declarat o sursă din IGSU pentru Libertatea.

Pe 16 noiembrie, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a confirmat, la solicitarea Libertatea, că l-a pus sub acuzare pe generalul Radu și că procurorii militari vor continua cercetările.

Radu este oficial inculpat și urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, în dosarul 83/P/2022:

  • instigare la fals intelectual (prevăzut de art. 47, raportat la art. 321 C.);
  • instigare la fals în declarații (art. 47, alin. 1 C., raportat la art. 326 C.);
  • părăsirea locului accidentului (art. 338, alin. 1 C.);
  • modificarea sau ștergerea urmelor accidentului rutier (art. 338, alin. 2 C.);
  • instigare la fals intelectual (art. 47, alin. 1 C, raportat la art. 321 C.);
  • participație improprie la fals intelectual (art. 52, alin. 3 C., rap. la art. 321 C.).

Pensie de 12.000 de lei pe lună

Generalul, în vârstă de 49 de ani, și-a depus dosarul de pensionare cu puțin timp înainte de a afla oficial că nu mai este suspect, ci inculpat, au afirmat recent surse din IGSU pentru ziar.

Digul subteran din Salina Praid s-a prăbușit. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze o secțiune a minei și au ieșit plângând
Recomandări
Digul subteran din Salina Praid s-a prăbușit. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze o secțiune a minei și au ieșit plângând

„Cristian Radu va avea o pensie în jur de 12.000 de lei net”, a explicat pentru Libertatea o sursă din IGSU. Aceasta e, ca medie, suma ce-i revine unui angajat MAI cu grad de general cu o stea, luând în calcul și alți factori, legați de vechime.  

Potrivit unei surse din IGSU, „la noi, datorită specificului de urgență al muncii, pensionarea poate începe la 47 de ani”. Cristian Radu, 49 de ani, era angajat al IGSU din 2004.

****

Citește și: EXCLUSIV. Generalul Cristian Radu, șeful IGSU care a ascuns filmările de la Colectiv, este cercetat penal pentru că și-a pus șoferul să-și asume, în locul lui, un accident

Citește și: Parchetul confirmă că l-a inculpat pe generalul Radu pentru că și-a pus șoferul să-și asume un accident în locul său. IGSU spune că se va pensiona la 49 de ani. Pe ce bani?


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)

Nic12 29.11.2022, 11:35

Generalul vă urează ani mulți și sănătate, ***! Să munciți din greu și cu spor să aibă statul de unde-i plăti pensia!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Kovydiu 28.11.2022, 15:54

Dar ce se intampla cu degradarea si pierderea tuturor beneficiilor ? Prin actiunile sale a patat imaginea unei institutii de stat . Vreau si eu ca pedeapsa o mica pensie speciala. Ce trebuie sa fac sa o pot avea?

DrMario 28.11.2022, 15:30

General la 49 de ani, apoi pensionar...impostor,***, personaj *** si mediocru. Unul dintre miile care jefuiesc banul public.

Acest comentariu a fost moderat pentru: calomnie.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.