Un consilier de rang înalt al prim-ministrului Japoniei Fumio Kishida a cerut scuze pentru că și-a pus mâinile în buzunare în timpul unei călătorii oficiale în SUA, recunoscând că mama sa l-a certat și i-a spus că îi este „rușine” cu el.
Incidentul a avut loc pe 13 ianuarie, în timpul vizitei lui Kishida în Europa și America de Nord, care a inclus primul său summit în calitate de prim-ministru cu Joe Biden.
Într-un clip care a circulat pe rețelele sociale, Seiji Kihara, adjunctul secretarului șef al cabinetului, a fost surprins cu mâinile în buzunare, în timp ce privește în sus și apoi își fixează privirea asupra lui Kishida, care se află la câțiva metri în fața sa.
După ce realizează că este filmat, Kihara își aranjează pantalonii și își încrucișează mâinile în fața sa.
【速報】岸田首相は日米首脳会談後、記者団に、「バイデン大統領との個人的な信頼関係も一層深めることができた。日米同盟を一層連携を強く確認できたという手ごたえを感じている」と述べました #日米首脳会談 pic.twitter.com/50PyaP4RIC
— 朝日新聞官邸クラブ (@asahi_kantei) January 13, 2023
Posibil ca oficialul să fi reușit să scape cu această gafă, scrie The Guardian, dacă ziarul Asahi Shimbun nu ar fi postat un clip pe Twitter, stârnind critici din partea utilizatorilor de pe rețelele sociale.
Unul dintre ei l-a acuzat de lipsă de maniere, în timp ce altul a sugerat că Kihara are „mai multă atitudine decât premierul”.
În apărarea sa, Kihara a declarat că este „genul de persoană care își pune mâinile în buzunare în timp ce merge” – deși stătea nemișcat în timpul incidentului – și că pur și simplu se concentra asupra declarațiilor lui Kishida, pentru a putea informa cu exactitate presa după summitul cu Biden.
„Mă gândeam cum să transmit cel mai bine relațiile amiabile dintre Japonia și SUA exprimate la summit“, a spus el într-o apariție pe un canal de discuții politice de pe YouTube, spre amuzamentul celorlalți invitați.
Kihara a mai dezvăluit pe YouTube că mama sa a citit comentariile de pe internet și l-a certat. El a mărturisit că a primit un apel telefonic furios din partea mamei sale, care i-a spus că îi este„rușine” și i-a sugerat să își „coasă buzunarele”.
Deputatul din Camera inferioară nu este primul politician care atrage critici pentru că a adoptat această poziție dezinvoltă, considerată nepoliticoasă în Japonia în anumite situații sociale și profesionale, scrie The Guardian.
Fostul premier britanic Boris Johnson a fost criticat pentru că și-a îngropat mâinile în buzunarele sacoului și ale pantalonilor la un summit NATO la Bruxelles, în 2022.
În martie 2019, Yuriko Koike, guvernatorul orașului Tokyo, a stârnit reacții negative pe rețelele de socializare pentru că și-a băgat mâinile în buzunarele sacoului, după ce l-a felicitat pe câștigătorul cursei masculine la maratonul de la Tokyo.
„Dacă mâinile vă sunt prea reci pentru a le lăsa în afara buzunarelor, atunci purtați mănuși”, a spus un critic.