„Încă din septembrie 2021, mai multe firme foarte importante de pază și securitate din străinătate au venit să inspecteze Castelul de la Bran”, a declarat pentru Libertatea un înalt ofițer din MAI, care a rugat să i se păstreze confidențialitatea. 

„După ce au făcut inspecția, au dat verde și s-au făcut foarte multe rezervări încă de anul trecut, în perioada noiembrie – decembrie, pentru sărbătoarea de Halloween din 2022”, a continuat acesta. 

Sâmbătă, site-ul Mediaflux a publicat informația potrivit căreia Elon Musk a închiriat Castelul Bran pentru prietenii săi din Silicon Valley și alte nume importante din industria entertainment. Presa românească, inclusiv Libertatea, a încercat să obțină informații de la organizatori. Aceștia, pe surse, au confirmat petrecerea și că noul patron al Twitter va veni în țară. Inclusiv Libertatea a anunțat ca „Elon Musk va veni în România”

Câteva publicații, printre care G4media sau Cotidianul, au fost mai rezervate și au anunțat petrecerea, dar au precizat că nu există o confirmare oficială privind venirea celui mai bogat om din lume în România. Inclusiv Libertatea a menționat lipsa unei confirmări oficiale a venirii lui Elon Musk în articolele care au urmat sâmbătă și duminică, ziua petrecerii. 

Petrecerea a avut loc, iar multe dintre televiziuni și site-uri au continuat să spună că Musk a venit în țară și că a luat masa la o stână din Poiana Brașov. După care a mers la petrecerea propriu-zisă de duminică noaptea spre luni, de la Castelul Bran. 

Luni dimineață, Libertatea a obținut confirmarea de la doi oficiali, din două instituții separate ale MAI, că „Elon Musk nu a intrat în România”. „Nici Angelina Jolie nu a intrat în România”, a spus unul dintre ei. Fiind cetățeni americani, ambii ar fi avut nevoie, indiferent care ar fi fost calea pe care ar fi venit în România, să apară în evidența unuia dintre punctele de frontieră ale țării.

Cei doi oficiali ai Ministerului Afacerilor Interne, ambii cu poziții de coordonare, acces la informații și care au solicitat păstrarea confidențialității, fac parte din două instituții separate, care, legal, ar fi trebuit să știe de intrarea lui Elon Musk în țară. 

Libertatea cere scuze publicului său, dar și celor care au preluat informația de la noi, pentru că s-a hazardat publicând sâmbătă anticiparea potrivit căreia Elon Musk ar urma să sosească duminică seara în țară.

Nu este vina surselor pe care le-am citat, ci doar a noastră, pentru că nu am fost mai scrupuloși în a analiza și verifica informația. Faptul că, mai apoi, nu am afirmat și că Elon Musk a ajuns în țară, nu ne scuză eroarea inițială. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

adrianmiha   •   31.10.2022, 13:00

Cătălin, tu publici acest text la ora 10.30, iar două ore mai târziu, Libertatea publică altă știre cu Elon Musk la Castelul Bran. Așa ignoranță mai rar.

    Cătălin Tolontan   •   31.10.2022, 13:50

    adrianmiha   •  31.10.2022, 13:00

    Cătălin, tu publici acest text la ora 10.30, iar două ore mai târziu, Libertatea publică altă știre cu Elon Musk la Castelul Bran. Așa ignoranță mai rar.

    Este vorba despre un UPDATE la textul inițial, în care am spus ce am greșit. Facând modificarea acum, va aparea ca articol proaspat, dar e cel vechi, pe care l-am modificat, insa nu ”pe furis”, ci subliniind chiar in deschidere erata. Multumim!

      randomstorm   •   31.10.2022, 17:04

      Cătălin Tolontan   •  31.10.2022, 13:50

      Este vorba despre un UPDATE la textul inițial, în care am spus ce am greșit. Facând modificarea acum, va aparea ca articol proaspat, dar e cel vechi, pe care l-am modificat, insa nu ”pe furis”, ci subliniind chiar in deschidere erata. Multumim!

      Cat era de greu ca unul din redactorii vostri sa intre pe twitter si sa verifice unde e Musk? Intra de exemplu pe https://twitter.com/ElonJet si vedea ruta avionului sau personal . Eu am zis din clipa cand am vazut stirea ca e vrajala pentru clickuri si trafic..dar nah...Specific romanesc

vlad.slavoiu   •   31.10.2022, 11:39

Avai, dar câtă corectitudine, domnule… :) Aștept cu interes textele despre articolul în care “Libertatea” și-a bătut joc de o bătrână care le sesizase ocuparea abuzivă a unei părți a curții blocului de către unul dintre proprietarii de la parter sau despre cel în care afirma că, de vină pentru neplata datoriilor din 2021 în 2021, sunt măririle salariale din 2022 (la Metrorex). Vă pup. :)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Horoscop rune16 – 22 septembrie 2024. Mihai Voropchievici: Trei zodii dau lovitura, câștiguri pe toate planurile
FANATIK.RO
Horoscop rune16 – 22 septembrie 2024. Mihai Voropchievici: Trei zodii dau lovitura, câștiguri pe toate planurile
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cât costă să faci astăzi revizia tehnică la centrala de apartament. Listă prețuri actualizate
FANATIK.RO
Cât costă să faci astăzi revizia tehnică la centrala de apartament. Listă prețuri actualizate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Observatornews.ro
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI