Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că alianța este îngrijorată de faptul că trupele belaruse se pot alătura luptei din Ucraina.

„Guvernul belarus pregătește motivul pentru a justifica o ofensivă belarusă împotriva Ucrainei și desfășurarea iminentă a armelor nucleare rusești în Belarus”, a declarat oficialul.

Oficialii ucraineni au avertizat public că Belarus s-ar putea alătura războiului. Cu toate că Belarus a permis trupelor ruse să-i folosească teritoriul pentru a lansa operațiuni terestre și aeriene, până în acest moment nu au existat dovezi de implicare directă a trupelor belaruse în războiul din Ucraina, a mai spus oficialul.

„Nu vă spun că vor pune arme nucleare acolo mâine. Ceea ce vreau să spun este că au luat măsuri politice pentru a putea primi acum arme nucleare dacă se ia o astfel de decizie”, a mai spus oficialul NATO.

Belarusul a votat pe 27 februarie abandonarea statutului de ţară non-nucleară și poate găzdui armele nucleare ale Rusiei.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News