„Eu cred că ne apropiem de sfârșitul războiului”, a declarat miercuri Kirilo Budanov, în interviul acordat Le Monde, la împlinirea unui an de război.
Declarația lui Budanov vine în contradicție cu analizele unor experți, care se așteaptă la o prelungire a conflictului.
Mai mult, nu este prima predicție optimistă a șefului serviciului militar ucrainean. În primăvara lui 2022, el sugera că războiul s-ar putea termina până la sfârșitul acelui an.
În același timp, Budanov a fost unul dintre puținii oficiali care au anticipat invazia rusă din 24 februarie, într-un moment în care nu mulți credeau într-un astfel de scenariu.
În interviul acordat Le Monde, oficialul ucrainean și-a explicat noua predicție. Ofensiva rusă din Donbas, a spus el, nu are șanse de succes: „Cucerirea provinciilor Donețk și Luhansk a fost obiectivul rusesc timp de un an, iar până acum au eșuat”.
Motivul? În opinia lui Budanov, Rusia nu mai are armata pe care o avea la început.
„Multe unități rusești se află la al doilea sau al treilea val de soldați, care, în mod evident, nu mai au același nivel de calitate cu cel al unității inițiale. Logica mea este foarte simplă: dacă prima unitate nu a reușit să își îndeplinească misiunea, nu este realist ca a doua sau a treia componentă a unei unități să aibă vreun succes”, a spus oficialul.
El a oferit drept exemplu înfrângerea brigăzii 155 de infanterie navală într-un asalt al orașului Vuhledar.
„Cunoaștem bine această brigadă, am luptat cu ea anul trecut lângă Kiev, în bătălii foarte dure. Atunci era adevărata brigadă 155, o unitate foarte bine echipată și foarte bine antrenată”, a spus Budanov.
„În Vuhledar, am capturat băieți din această brigadă: niciunul dintre ei nu era un infanterist marin adevărat. I-am interogat și am aflat că, în cel mai bun caz, mai rămăseseră doar doi soldați în fiecare pluton din unitatea inițială. Cei mai mulți dintre ei erau marinari luați de pe navele lor sau oameni de sprijin logistic luați din depozite”, a continuat șeful serviciului militar.
Budanov a admis micile progrese recente ale Rusiei, dar a susținut că acestea sunt irelevante.
„Cea mai importantă victorie recentă a lor este capturarea orașului Soledar, dar le-a luat aproximativ patru luni pentru a cuceri acest oraș care, să recunoaștem, este un sat mare”, a spus el.
Cum vede Budanov sfârșitul războiului?
„Rusia va fi forțată să își retragă trupele de pe teritoriul ucrainean sub presiunea militară (ucraineană), sub presiunea proceselor politice interne rusești și sub presiunea diplomației (internaționale)”, a spus el în interviul Le Monde.
Moscova „va fi forțată să facă această retragere în curând, altfel va duce la prăbușirea regimului rus. Nu are altă opțiune”, a mai spus Budanov.
„Pentru Rusia urmează vremuri foarte dificile. Se va pune problema arhitecturii politice și de securitate a acestei regiuni, care merge din Europa de Est până în partea asiatică a Rusiei. Potențial, acest lucru poate schimba configurația politică și teritorială a Federației Ruse”, a mai spus oficialul.
Cât despre Ucraina, aceasta „va fi un nou centru de putere regională”, crede el.