Trei rachete Kinjal – noile rachete hipersonice ale Rusiei – au fost trase dintr-un avion și au lovit „o țintă a infrastructurii turistice”, a declarat Serghei Bratchuk, purtător de cuvânt al administrației militare regionale Odesa.
Două persoane au fost rănite și spitalizate, a precizat oficialul, informații pe care CNN nu le-a putut confirma.
Bratchuk nu a identificat ținta atacurilor, dar CNN a geolocalizat și verificat autenticitatea a două videoclipuri care circulă pe rețelele de socializare și care arată pagube semnificative la un hotel din satul Zatoka.
Acesta este al doilea hotel din regiunea Odesa care a fost vizat de bombardamente în cursul zilei de luni. Nu este clar de ce cele două hoteluri au fost ținta atacurilor sau cine s-ar fi cazat în ele.
Potrivit experților ruși, rachetele Kinjal pot zbura cu o viteză mai mare de 6.000 km/h și sunt greu de interceptat, pentru că își pot schimba direcția în timpul zborului.
Tot luni, un centru comercial din orașul-port a fost lovit într-un atac cu șapte rachete, potrivit Comandamentului Operațional de Sud al Forțelor Armate al Ucrainei. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite.
Oficialii locali precizează că în atacul care a vizat centrul comercial au fost utilizate rachete „în stil sovietic, care, după vârstă, sunt deja ghidate”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!