Preşedintele Donald Trump a demis-o luni noaptea pe şefa interimară a Departamentului de Justiţie, Sally Yates, după ce aceasta le-a recomandat avocaţilor guvernamentali să atace ordinul executiv semnat de administraţia miliardarului republican, care interzice temporar cetăţenilor din şapte ţări în mare parte musulmane să intre în Statele Unite. Trump a catalogat acţiunea acesteia drept o ”trădare” a Departamentului de Stat, transmite The Guardian.

 

Citește și: Ce a făcut Donald Trump în primele zile la Casa Albă. Primele acte ale președintelui SUA

Sally Yates avea control din funcţia de procuror general interimar asupra echipei de avocaţi specializaţi în imigraţie de la Departamentul de Justiţie. Aceşti avocaţi au depus încă din prima zi plângeri federale cu privire la politica de imigraţie implementată prin ordin executiv de către Donald Trump.

Trump a catalogat acţiunea acesteia drept o ”trădare”

”Sunt responsabilă pentru a mă asigura că poziţia pe care o luăm în instanţă rămâne conformă cu obligaţia solemnă a acestei instituţii de a urmări întotdeauna justiţia şi a susţine ceea ce este corect. În prezent, nu sunt convinsă că apărarea acestui ordin executiv este o acţiune concordantă cu aceste responsabilităţi şi nici nu sunt convinsă că acest ordin executiv este legal”, se arată într-o scrisoare semnată de Sally Yates şi adresată avocaţilor Departamentului de Justiţie.

Mai mult, preşedintele Donald Trump a decis luni noaptea să-l numească pe Thomas Homan la conducerea interimară a Agenţiei de Imigraţie şi Poliţie Vamală (ICE), care aparţine Departamentului de Securitate Internă.

Administraţia Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care suspendă temporar, pentru o perioadă minimă de 120 de zile, programele de primire a refugiaţilor, opreşte pe termen nedeterminat primirea refugiaţilor sirieni şi blochează, pentru o perioadă minimă de 90 de zile, intrarea cetăţenilor din şapte ţări musulmane în Statele Unite.

Prin acest ordin executiv sunt vizaţi cetăţenii, precum şi persoanele cu dublă cetăţenie din Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen.

Citește și: 

 
 

Urmărește-ne pe Google News