La această reuniune vor participa consilierul diplomatic al cancelarului federal german Olaf Scholz, Jens Ploetner, şi emisarul Kremlinului pentru negocieri de pace în Ucraina, Dmitri Kozak.
Ea a fost convenită într-o discuție telefonică între noul cancelar german Olaf Scholz și președintele rus Vladimir Putin, care a avut loc joi. Primul a insistat din nou asupra necesităţii unei „detensionări” în regiune şi a unei „reactivări” a formatului Normandia, care reuneşte Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia, pentru a încerca să se ajungă la o pace durabilă între cele două ţări.
Formatul Normandia, lansat la începutul conflictului ucrainean în 2014, se află într-un punct mort. Însă europenii nu vor să mai fie lăsaţi deoparte în problema crizei din jurul Ucrainei, într-un moment în care Moscova şi Washingtonul se pregătesc să negocieze direct asupra subiectului.
SUA s-au declarat deschise unui „dialog diplomatic” cu Rusia la începutul lui ianuarie. De peste o lună, Occidentul acuză Rusia de comasarea a circa 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană pentru o intervenţie militară şi şi-a înmulţit avertismentele date Kremlinului, care neagă însă orice intenţie belicoasă.
Rusia a cerut „garanţii de securitate” din partea Occidentului, care să includă în special interdicţia de extindere a NATO, mai ales în Ucraina.
Sâmbătă, Rusia a anunțat că retrage 10.000 de soldați de la granița cu Ucraina, după ce, timp de o lună, au efectuat exerciții în apropierea Ucrainei. Estimările privind numărul de trupe rusești mutate recent mai aproape de Ucraina variază de la 60.000 la 90.000, un document al serviciilor americane de informații sugerând că numărul s-ar putea ridica până la 175.000.