Până luni, 8 februarie, unităţile de eliminare a deşeurilor plutitoare au îndepărtat 500 de metri cubi de deşeuri de pe râurile Tisa şi Someş, a declarat Gabriella Siklos, purtătoare de cuvânt a Direcţiei pentru gestionarea apelor din Ungaria.
„Sticle de plastic ajung în apele Tisei din Ucraina şi pe râul Someş care curge din România”, a completat Gabor Molnar, inginer în cadrul direcţiei, adăugând că deşeurile sunt numărate de colegii săi situaţi în amonte, la intrarea în Ungaria.
La Tivadar, un sat de pe Tisa, 50-70 de sticle ajung în continuare în fiecare minut, iar cifre similare sunt pe râul Someş.
Molnar a precizat că există şi deşeuri menajere, inclusiv papuci şi chiar televizoare, alături de sticle de plastic.
Deşeurile plutitoare aduse de ape la graniţa Ungariei la sfârşitul săptămânii trecute au impus desfăşurarea echipelor însărcinate cu eliminarea acestora pentru a şasea oară în ultimul an şi jumătate.
În luna iulie a anului trecut, preşedintele Ungariei, Janos Ader, a solicitat Ucrainei şi României să stopeze poluarea celor două râuri importante care curg pe teritoriul Ungariei, după ce inundaţiile au provocat „covoare murdare” din sticle de plastic de la vecinii săi. Ader a cerut celor doi şefi de stat să le solicite autorităţilor din ţările lor să rezolve problema.
Foto: szeged.hu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro