Andrii Nebitov, șeful poliției regionale din Kiev, a declarat că trupurile civililor au fost abandonate pe străzi sau au fost îngropate în grabă. El a citat date ale poliției care indică faptul că 95% au murit prin împușcare, relatează AP.

„În consecință, înțelegem că sub ocupația [rusă] oamenii erau pur și simplu executați în stradă”, a precizat Nebytov. „Alte cadavre sunt găsite în fiecare zi, sub moloz și în gropi comune”, a adăugat el.

Cel mai mare număr de victime a fost găsit în Bucha, peste 400. Andriy Nebytov a declarat că toate cadavrele au fost examinate și transferate la instituțiile de medicină legală pentru examinare amănunțită. El a mai spus că trupurile unor oameni din satul Șevcenko au fost identificate, adăugând că „erau localnici obișnuiți, din păcate și torturați și vedem că au fost împușcați”.

Șeful poliției regionale a precizat că unii dintre oamenii împușcați aveau banderole albe pe brațe.

„În timpul ocupației orașelor noastre, rușii au obligat cetățenii să poarte banderole albe pentru a arăta că au fost deja verificați. Oamenii le-au purtat, credeau că astfel vor fi protejați de gloanțe”, a spus el.

Purtarea banderolelor albe nu a funcționat, oamenii au fost uciși chiar dacă le purtau. În plus, multe case, unde se aflau inclusiv copii, au fost atacate, deși arborau eșarfe albe pe gard.

Numărul victimelor ocupației ruse este în creștere după ce miercuri, 13 aprilie, autoritățile ucrainene au comunicat că au recuperat cadavrele a 765 de civili.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News