Potrivit Administraţiei Naţionale pentru dezastre de la Budapesta, pericolul pe Dunăre a fost îndepărtat graţie eforturilor depuse pentru decontaminarea râului Marcal, cel care ar fi adus reziduurile în fluviu. Specialiştii români sunt însă decişi să prevină o catastrofă ecologică şi la noi. Ei continuă să analizeze chimico-biologic apele Dunării din patru în patru ore şi, până ieri după-amiază, viitura toxică nu ajunsese în sectorul românesc al Dunării, unde PH-ul apei era în parametri normali, de 8 unităţi. “Unda ar putea ajunge la intrarea în ţară în această noapte (n.r. – aseară), iar dimineaţă va atinge şi Barajul Porţile de Fier”, a declarat Adrian Drăghici, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Mehedinţi. Mai mult, oamenii din localităţile de pe malul Dunării au început să îşi facă provizii de apă şi sunt decişi ca după ce noroiul toxic ajunge la noi să nu mai pescuiască şi să nu-şi mai adape animalele în fluviu. Potrivit estimărilor Ministerului Mediului, valul ce vine din Ungaria va străbate România “cam o săptămână”.
A doua fisură, în reparaţii
Fisura găsită în peretele rezervorului toxic ce a cedat săptămâna trecută, în Ungaria, nu mai prezintă un pericol, susţin oficialii maghiari. Ei au informat, ieri, că se desfăşoară lucrări de reparaţii, care urmează să fie finalizate în cursul acestei zile. Iniţial, se anunţase că problema va fi rezolvată total până duminică seara, dar din motive necunoscute, consolidarea peretelui a fost întârziată.
Iată dovada toxicităţii!
Independent de autorităţile maghiare, organizaţia Greenpeace a analizat, într- un laborator din Viena, conţinutul toxic al deşeurilor din Kolontar. Ecologiştii au trimis ziarului Libertatea dovada clară că oficialii ungari au dezinformat populaţia privind pericolul deversării.
Buletinul de analiză arată clar, în a treia coloană, concentraţii foarte ridicate găsite în reziduuri, comparativ cu valorile maxime admise (penultima coloană) şi cu cele normale (ultima coloană). Astfel, arsenicul, o substanţă ce atacă grav sistemul nervos, a fost găsit într-o concentraţie de 33 de ori mai mare decât cea normală şi de 16 ori mai mare decât limita maximă admisă.