Apărute recent pe piaţa românească, prafurile vândute la colţ de stradă sunt ca nişte „bombe”. O dată ce sunt înghiţite de către puştanii teribilişti, aşa-numitele etnobotanice încep să atace organismul.
„Se otrăvesc cu chimicale! Cei care le consumă habar nu au ce bagă în gură. Aceste prafuri nu au nimic de-a face cu plantele. Sunt doar nişte produse chimice, gen ecstasy, foarte periculoase şi foarte toxice, care se fabrică în China. De acolo sunt importate de băieţi deştepţi de la noi care le vând fie direct în magazine de vise, fie pe Internet. Până acum am reuşit să identificăm 40 astfel de substanţe, dar acestea sunt cu miile. Cel mai probabil cei care le-au inventat vor acum să le testeze, astfel că cei care le cumpără sunt ca nişte cobai. Nişte personaje pe care se fac experimente. În plus, pesntru a se stabili efectele halucinogene ale acestor substanţe, autorităţilor le-ar trebui un timp destul de mare”, ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, ofiţeri de la Crimă Organizată.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!