Zece bărbați din Poliție, Garda Financiară, SRI și Parchetul Militar au fost recunoscuți în 2005 de fetele convinse de DIICOT să vorbească într-un caz în care ele au fost sechestrate, abuzate și obligate să se prostitueze.

Unele dintre fete erau minore. Erau ținute în apartamente cu gratii. Centrul afacerii era salonul de masaj al restaurantului „Shanghai” din sectorul 3, București.

Potrivit DIICOT, cei zece bărbați recunoscuți de fete după planșele foto au fost filați mai multă vreme, ca să se descopere grupul de români cu funcții în stat care „sprijinea grupul de criminalitate organizată” al chinezilor.

Chinezii traficau fetele, le obligau să se prostitueze, îi filmau pe clienți și apoi îi șantajau. La rându-le, românii din autoritățile statului care îi sprijineau pe chinezi au devenit și ei șantajabili.

În cauză au fost solicitate autorizații de interceptare din care au rezultat că inculpații beneficiază de sprijinul unor ofițeri de poliție, comisari de gardă financiară, funcționari publici din cadrul unor ministere, persoane care îi ajută să obțină documentele necesare introducerii în țară a cetățenilor străini, precum și rezolvarea unor probleme ce pot constitui obiectul unor cauze penale.

Rechizitoriul DIICOT:

În același dosar penal, descoperit de jurnaliști în arhive, DIICOT dădea și nume de complici ai rețelei chinezești: „Inculpații au inițiat un grup de criminalitate organizată, inculpatul Zhang Jian Jun fiind coordonatorul și șeful acestuia și totodată și cel care avea posibilități financiare, precum și sprijin din partea unor funcționari ai unor autorități publice (cu titlu de exemplu ofițeri de poliție – Miclea Gheorghe, Predoiu Gabriel, Brânduș Mihai Sorin, Craiu Ion, comisari de Gardă Financiară – Cioclea Cezar George, Marinache Ștefan Aurelian, Zeamă Alexandru Eduard”.

Scumpiri enorme în România. Comparație 2020 vs 2025: mâncarea costă cu 49% mai mult, gazele, cu 84%. Economiștii dau vina pe măsurile statului
Recomandări
Scumpiri enorme în România. Comparație 2020 vs 2025: mâncarea costă cu 49% mai mult, gazele, cu 84%. Economiștii dau vina pe măsurile statului

Consultarea dosarului de către presă a scos la iveală și alți complici ai rețelei, printre care omul de afaceri de origine chineză Alexandru Ioan, după numele chinezesc Wang Yan.

DIICOT a promis fetelor și a și scris în rechizitoriu că va disjunge dosarul acestor ofițeri suspectați că au ajutat rețeaua chinezească.  Dar a clasat dosarul fără să-l cerceteze, după cum a recunoscut procurorul general Augustin Lazăr, când a cerut un raport despre caz în urma dezvăluirilor din presă.

Trei bărbați dintre cei zece dezvăluiți odată cu expunerea cazului au dat în judecată jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor și Libertatea. Ca și alții din lista oamenilor recunoscuți de fete, dar neurmăriți penal de DIICOT, ei avansaseră și aveau funcții sau afaceri mai mari.

Cei trei care au intentat procese sunt:

  1. George Cioclea, fost comisar-șef de Gardă Financiară și acum director economic al Primăriei Sectorului 4.
  2. Sorin Brânduș, fost polițist, ajuns la un moment dat în Secretariatul General al Guvernului, apoi la compania de autostrăzi.
  3. Wang Yan, chinezul căruia i s-a retras cetățenia română pentru că a reprezentat „un pericol pentru siguranța națională”, a revenit apoi în afaceri cu companii ale statului român.
SUA iau în calcul recunoașterea Crimeei drept teritoriu rusesc pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Recomandări
SUA iau în calcul recunoașterea Crimeei drept teritoriu rusesc pentru a pune capăt războiului din Ucraina

George Cioclea a spus în instanță că băncile nu-i mai dau credit

Cei trei au pierdut, fiecare, toate procesele de până acum. Cel mai recent, chiar săptămâna trecută, a fost George Cioclea, actual director la primăria lui Daniel Băluță.

Ofițerii români și mafioții chinezi neurmăriți de DIICOT în dosarul de trafic de minore pierd proces după proces, după ce au fost expuși de presă
George Cioclea

Procesul lansat de George Cioclea a început în 2018, când fostul comisar șef de gardă ajuns azi director de primărie a solicitat ștergerea oricăror referințe despre el din articole, nume și fotografii. Cioclea a pierdut la fond la Judecătoria Sector 2. 

Apelul a mers la Secția V a Tribunalului București, completul 7 Apel. 

În fața Curții de Apel, la ultimul termen, George Cioclea a declarat prin avocat că din cauză că numele său a fost vehiculat de presă în acest caz de abuz și pedofilie, „nu mai poate lua nici măcar un credit, pentru că băncile verifică”.

Avocata Diana Hătneanu, care i-a reprezentat pe jurnaliștii de investigație, a spus că „ziariștii au acționat în interes public, consultând documentele oficiale, solicitând opiniile celor despre care au relatat și discutând cu victimele”.

Pe 14 aprilie 2021, Cioclea, unul dintre cei 10 bărbați recunoscuți în 2005 de fetele abuzate, a pierdut și apelul procesului pe care el l-a lansat.

Ce pedepse au primit polițiștii acuzați că au omorât un om în Autogara Pitești
Recomandări
Ce pedepse au primit polițiștii acuzați că au omorât un om în Autogara Pitești

Hotărârea nu e definitivă, se poate face recurs în 30 de zile de la comunicarea motivării.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Libertateapentrufemei.ro
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Câţi români au pensii de peste 5.000 de lei
Observatornews.ro
Câţi români au pensii de peste 5.000 de lei
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI