Femeia de 33 de ani a dispărut în sudul Londrei, pe 4 martie, când a comis greșeala de a se întoarce acasă pe jos, singură, de la prietenii ei, aproximativ 50 de minute de mers pe jos.

Cadavrul ei a fost descoperit o săptămână mai târziu în pădurea de lângă Ashford, Kent.

Cazul Everard a suscitat o vie emoţie în Regatul Unit, iar dispariția ei a determinat mii de femei să-și împărtășească propriile experiențe de intimidare sau de hărțuire în timp ce mergeau singure, noaptea, în orașele britanice și în întreaga lume.

Tribut în memoria lui Sarah, pe 16 martie 2021. Foto: EPA

Suspect de răpirea și uciderea femeii de 33 de ani a fost, de la început, Wayne Couzens, un ofiţer de la o unitate de poliţie din Londra însărcinată cu protejarea reprezentanţelor diplomatice. El a fost arestat, suspectat de crimă, la mijlocul lunii martie.

„Voi suporta povara toată viața, așa cum merit”

Inițial, Couzens a pledat vinovat pentru răpire și pentru viol. Și-a asumat totodată responsabilitatea pentru moartea lui Sarah Everard, dar nu a acceptat o înțelegere cu privire la acuzația de crimă.

Vineri, 9 iulie, procuratura a declarat că Wayne Couzens a recunoscut o acuzație de crimă, la tribunalul Old Bailey.

„Încă nu știm ce l-a determinat să comită această oribilă crimă”, a declarat Caroline Oakley, procuror specializat în urmărirea penală, după ce polițistul a acceptat să pledeze vinovat.

„Recunoaștere reprezintă o remușcare pentru ceea ce a făcut și, așa cum ne-a spus în această dimineață, va suporta povara pentru tot restul vieții sale, «așa cum merit»”, a transmis avocatul Jim Sturman.

Oakley a descris obținerea mărturiei ​​ca fiind rezultatul „muncii grele” a echipei de acuzare. Ea a adăugat că poliția „merită felicitări pentru ancheta lor amănunțită asupra dispariției lui Sarah”.

Foto principal: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News