Soțul femeii spune că soția sa a simțit că ceva este în neregulă și au mers la doctor în data de 14 februarie, iar în urma unei ecografii aceasta i-ar fi asigurat că totul este în ordine.
”Am fost seara la cabinetul doamnei doctor, care ne-a spus că bebeluşul are cordonul ombilical în jurul gâtului, dar că nu ar fi nicio problemă şi să fim liniştiţi. Am plecat acasă, însă după ce am văzut că nu mai avea deloc activitate, dimineaţa am ajuns la Maternitate, unde doamna doctor era de gardă. Aici, aceeaşi poveste, că bebeluşul nu are nimic”, spune tatăl copilului.
Medicul Anca Șerbănoiu a confirmat în mare cele spuse de părinții micuțului care nu a mai apucat să se nască, însă spune că a făcut tot ceea ce stătea în puterea ei și nu avea cum să prevadă ceea ce a urmat.
„Eu nu am monitorizat această sarcină. Nu am mai văzut pacienta de 14 săptămâni până în seara de 14 februarie, când s-a prezentat la cabinetul meu particular pentru o ecografie. În urma ecografiei, i-am explicat că fătul are o circulară pericervicală, ceea ce nu este o problemă acută pentru că mulți copii se nasc așa și pe cale naturală. Mai mult, fătul avea o greutate chiar mai mare decât era normal la 34 de săptămâni, deci nimic care să îmi atragă atenția referitor la o suferință fetală și am rechemat-o la control dacă dorea la 2-3 săptămâni. Pe 15 februarie s-a prezentat la Maternitate spunând că fătul nu mai mișcă cum misca. Am revăzut-o ecografic, ne-am uitat amândouă că fătul misca, avea puls 150-160 bătăi pe minut, i-am spus că este în regulă și i-am spus că dacă dorește să rămână sub supraveghere. A rămas la cererea mea, am internat-o și a urcat pe secție. Copilul era ok la acel moment și nimic nu forța o cezariană la acel moment, la 34 de săptămâni. Pacienta a zis că a simțit mișcări până pe la 11.30, iar la ora 15.00, când doamnele asistente au mers la monitorizare, fătul nu mai prezenta semne vitale. Este un caz de care nici eu, și nici colegii mei nu am mai văzut așa ceva. Nu știu dacă cineva ar fi putut face mai mult”, a declarat medicul Anca Șerbănoiu.
La rândul său, șeful Secției Obstetrică Ginecologie 2 de la Meternitatea Buzău, medicul Dorin Neacșu, spune că nu a mai văzut un asemenea caz și recunoaște că problema nu se putea observa ecografic.
„Eu nu am mai văzut așa ceva. Un copil cu atât de multe circulare. Erau două circulare cu nod în jurul gâtului, apoi o circulară tip eșarfă și alte două circulare în jurul stomacului care nu puteau fi decelabile la ecograf. Este un caz atipic, eu nu am mai văzut așa ceva. Este un caz excepțional care a produs un deces supraacut probabil printr-o mișcare mai bruscă a copilului când nodul s-a strâns și nu a mai permis circulația sângelui”, a declarat medicul Dorin Neacșu.
Mai mult, părinții copilului acuză că, deși s-a constat decesul copilului în jurul orei 15.00, fătul a fost scos abia a doua zi în jurul orei 10.00, femeia fiind lăsată să agonizeze peste noapte.
”A internat-o pe la 9 dimineaţa, iar următoarea monitorizare a fost la 15 după-amiaza, când deja era prea târziu. Operaţia a fost după 19 ore de aşteptare. Vă daţi seama prin ce am trecut, mai ales soţia, ea ştiindu-se cu copilul mort în burtă. Abia după câteva telefoane a putut să fie operată şi să i se scoată copilul mort”, spune soțul femeii.
Medicii au explicat și această situație, spunând mama nu a fost niciun moment în pericol, iar pentru copil oricum nu se mai putea face nimic.
„O sarcină oprită din evoluție nu se extrage imediat. Sarcina oprită în evoluție se poate declanșa pe cale naturală. Fătul poate rămâne în uter până la 2-3 săptămâni fără pericol”, a declarat medicul Anca Șerbănoiu.
La rândul său, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian, a spus că s-a autosesizat din presă și că a deschis o anchetă în acest caz, unitatea spitalicească fiind deschisă să elucideze acest caz din toate punctele de vedere.
„Vreau să menționez că până la această dată nu ni s-a adus la cunoștință nimic oficial din partea familiei, ne-am autosesizat și anchetăm acest caz pe cale administrativă. Pe parte medicală se va ocupa Colegiul Medicilor iar dacă familia dorește să se adreseze și altor organe abilitate este liberă să o facă noi vom oferi toate datele care ne vor fi solicitate. Conform necropsiei, cauza decesului este o hemoragie cerebrală cauzată de o strangulare de cordon pe un cordon ombilical lung de aproximativ 90 de centimetri care în mod normal este undeva la 55-60 de centimetri”, a declarat Claudiu Damian, manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Citește și: De ce sunt săraci vârstnicii. Secretele dispariției Fondului Național de Pensii