Comentează”Ghiță Ciobanul” are grijă de 1.500 de oi, iar viața lui se schimbă odată cu anotimpurile: primăvara, când fată oile, abia doarme patru ore pe noapte; iarna, își coboară oile din vârful munților în văi, într-o călătorie de trei-patru săptămâni numită transhumanță.
Chiar și atunci când se fac minus 30 de grade Celsius, Dănulețiu doarme lângă animalele lui, învelit în cojoc sub cerul înstelat, gata să sară-n ajutorul oilor dacă o haită de lupi îi atacă turma. “Asta am moștenit — tatăl meu avea câteva sute de oi — și mi-o fost și drag, mi-s dragi animalele,” a zis Dănulețiu pentru ziarul The Guardian (în care a apărut, inițial, acest text, în limba engleză – n.r.).
Dar la fel ca alți ciobani în România, Dănulețiu se luptă cu o piață dominată de doar câteva firme de export de animale, fermieri mari și hypermarketuri.
“Oaia a ajuns în bătaie de joc. Vinzi o oaie pentru un milion (100 de lei – n.r.). Nu îți poți permite să dai salarii foarte mari și nu mai găsești oameni — mai ales tinerii nu mai vor să lucreze în agricultură, când văd că toate merg în jos. Am impresia că e politic, că încearcă să distrugă sectorul.”
Gheorghe Dănulețiu, cunoscut ca Ghiță Ciobanul
Exportul de animale vii este o industrie crucială în România. În noiembrie, lumea a fost martoră a tragediei din Portul Midia, unde 14.000 de oi s-au înecat în drum spre Arabia Saudită.
Până atunci, puțini știau cât de mare e scara comerțului cu animale vii. Însă în 2018, România a exportat animale în valoare de 357 de milioane de euro, ajungând cel mai mare exportator de animale vii din Europa și al zecelea exportator global de bovine.
Situația e moștenită de la începutul anilor 90, când companii din Orientul Mijlociu au început să preia piața de exporturi de animale vii din România. Până în anii 2000, majoritatea exporturilor erau direcționate spre țări sud-europene, ca Grecia sau Croația; din anii 2010, Iordania, Libia, Liban și Israel s-au alăturat listei de destinații principale pentru export.
Exportăm animale vii, importăm carne și produse procesate
România nu are abatoarele necesare pentru a procesa carne. Deși a primit subsidii de 26 de miliarde de euro de când s-a alăturat Uniunii Europene în 2007, acestea sunt orientate către producție și nu către construirea sistemelor de procesare de care țara are atâta nevoie. În pofida numărului de animale pe care îl exportă, România importă carne și alte produse procesate.
La fel ca mulți crescători de oi din România, Dănulețiu nu are alte opțiuni decât să își vândă animalele centrelor de colectare private, uneori chiar și pentru 100 de lei per oaie.
Firmele exportatoare vând apoi aceste animale la prețuri de zece ori mai mari în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, deși “prețul animalelor variază ca prețul la bursă”, după cum zice un proprietar libanez al unuia dintre cei mari exportatori agricoli din România.
Ciobanii au început să se lase de meserie
Fermierii sunt prinși într-o situație imposibilă. În pofida tradiției vechi pentru oierit din România, carnea de miel se consumă doar la Paști. Mai mult decât atât, majoritatea oilor sunt de o rasă mixtă – țurcana – care e păstrată atât pentru lapte, cât și pentru carne, ceea ce face carnea mai tare și mai puțin dezirabilă pe piața europeană.
Creșterea oilor devine astfel tot mai neprofitabilă, iar mulți ciobani părăsesc meseria (și adesea, și țara).
Situația e similară și pentru crescătorii de vite din România. Sebastian Ile deține 28 de vaci Angus. Încercând să își mărească puterea de negociere, Ile a format o cooperativă cu opt alți fermieri. Asta înseamnă că el poate vinde la un preț mai mare per kilogram – 2,5 euro în loc de 1,8 euro – cât primesc fermierii mai mici de obicei. Dar ambițiile lui merg mai departe de atât.
“Cu doi ani în urmă, am început un proiect mare pentru a construi întregul lanț – de la creșterea animalelor până la procesare și vinderea cărnii. Dar va dura mult până vom reuși să implementăm proiectul, și vom avea nevoie de subsidii europene sau naționale,” spune el.
Soluția: exportul de animale vii, înlocuit cu carne și carcasă
Oferirea facilităților pentru sacrificare în țările de origine este critică, zice Gabriel Păun de la Animals International. Investigând exportul de animale timp de câțiva ani, acesta oferă detalii despre călătoriile lungi pe care le parcurg animalele în căldură înădușitoare, precum și sacrificarea brutală a acestora în Orientul Mijlociu.
“Această industrie nu numai că este de o mare cruzime, dar există și o soluție care ar mulțumi 99.99% dintre oameni, adică, pe consumatori, fermierii din țările de import, precum și fermierii români,” explică Păun. “Singurii care nu ar beneficia de această soluție sunt firmele de export.”
Această soluție e înlocuirea exportului de animale vii cu exportul de carne și carcasă, subiect discutat de către conducerea României și a UE. În decembrie, UE a cerut o actualizare a legislației în ceea ce ține transportul animalelor la distanțe lungi, precum și a sustenabilității transportului de animale vii versus cea a comerțului cu carne. În prezent, regulamentul UE în vigoare din 2005 impune responsabilitatea pentru animalele exportate doar pe teritoriul UE, nu și la țara lor de destinație.
O lege nouă în curând?
Guvernul României a creat o comisie de agricultură pentru a scrie o lege nouă în privința exportului de animale vii, care ar face România responsabilă pentru starea animalelor nu doar până la punctul de export, dar până la destinația animalelor. În cazul în care va fi adoptată, legea va fi o premieră pentru UE.
Noua lege ar impune și prezența unui veterinar la bord. Inspirați de abatoarele din Marea Britanie, unii membri ai comisiei au sugerat și instalarea camerelor de vedere pentru a monitoriza animalele până acestea ajung la destinație.
Acesta e un pas pozitiv în direcția corectă, zice Mary Pană, președintele asociației de fermieri ACEBOP, care face parte din comisia de agricultură. Noua lege este aliniată cu prioritatea principală ACEBOP a anului trecut — bunăstarea animalelor.
Soluție vitală pentru fermierii români
În cinci ani, Pană speră ca România să exporte carne în loc de animale vii. “Pentru aceasta, sperăm că actualul guvern să fie alături de noi: noi ne dorim două-trei abatoare de mare capacitate la malul mării, cu depozite de refrigerare, și atunci o mare parte din probleme vor fi rezolvate,” spune ea.
Ministrul Agriculturii și al Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, pare să fie de acord. Comentând incidentul din Midia, ministrul a zis că speră că tragedia nu se va repeta, adăugând că “Pe termen lung şi foarte lung, sunt convins că economia românească ar avea de câştigat dacă am reuşi să vindem carne (în loc de animale de export – n.r.).”
Pentru agricultori — care se luptă cu condiții grele, plăți mici, dar și corupția din jurul subsidiilor UE și proprietatea pământului — aceste îmbunătățiri vor aduce motivație pentru a rămâne la propriile ferme și gospodării.
“Oieritul e o tradiție în România de sute de ani, și uite, ăștia (elitele politice și economice care își urmăresc propriul interes – n.r.) ușor, ușor, reușesc să distrugă un bun național,” spune Dănulețiu, pesimist. “Sunt patriot și încerc să sper că ceva se va schimba spre bine în țara asta. Dacă nu, venim la Londra, n-avem altă opțiune.”
Alte probleme cu care se confruntă crescătorii de animale:
- Corupția pe seama fondurilor și subvențiilor, în special în ceea ce ține de certificate de origine
“Sunt foarte mari problemele — subvențiile se împart la primării. Dacă ai o pășune concesionată de la primărie, banii merg la primărie în redevență. E o mafie în sectorul ăsta. Nu mai interesa pe nimeni prețul mielului, îi interesa vânzarea berbecilor cu certificate de origine. Și-n care nu au nici buletin de analiză, nimica. Doar au făcut certificate pe bandă rulantă. Și s-au vândut. Și s-au vândut și certificatele fără berbec. Am dus hârtiile la DNA în 2018, am depus dosarul la DNA București, care au trimis dosarul la DNA Timișoara, acolo am trimis altă tură de probe. Avem dovezi clare în privința asta. Le-au pus în sertar la DNA, nu știu, poate lucrează”, spune Ionuț Cioranu, proprietar al unei ferme de familii cu 1.000 de oi, moștenită prin tradiție de la părinți.
- Interesele imobiliare și gestionarea pășunilor
“Acum concesiunile sunt la cheremul oricărui primar. Noi arendăm pășune de la privat, dar e de la an la an, nu poți ști ce o să fie de la 1 ianuarie. Multe terenuri s-au scos din registrul pășunilor și s-au mutat în imobiliare”, mai spune Ionuț Cioranu.
- Subvențiile naționale nefuncționale pe lână
“Lâna a ajuns în bătaie de joc, adică a ajuns să plătim noi ca să ne-o ieie. Au distrus toate fabricile ce le-aveam. Dăm la export, în Turcia mergea multă lână. Ne dau o subvenție de doi lei pe kilogramul de lână și ca să-ți dea acea hârtie ca să depui la direcția agricolă, au ajuns unii dintre noi să dea bani ca să-ți elibereze acest document. Dacă n-ai la cine-o da… E un program de fosta guvernare. Înainte dai lâna, la doi lei, la cât era, dai kilogramul, dar acum nu mai cumpără nimeni lână”, arată Gheorghe Dănulețiu.
“Lâna e pe nimic. Noi personal în familie nu vindem lână. În țară, plătim la bișnițari ca să ne ia lâna, să ne dea acte pentru subvenția pe lână. În loc să ajute crescătorul, l-a pus în cap. Soluția ar fi să găsească noi piețe de desfacere pentru lână, ca produs finit”, întărește Ionuț Cioranu.
- Subvențiile pentru mecanizare se duc la fermele mari
“Deocamdată nu avem ferme mecanizate ca să înlocuim personalul. Mecanizarea efectivă a fermei, furajarea cu utilaje, instalații de muls, de furajare… în România poți să numeri pe degete câte proiecte câte proiecte pe ovine s-au aprobat. Sunt atâtea condiții pentru întocmirea dosarului, încât dacă treci de întocmirea dosarului, ești fericit. De multe ori nici nu te mai apuci de el. Micii fermieri, care ar trebui susținuți, sunt îngropați de marii fermieri. Fiind mare fermier, nu cred că mai ai nevoie de dezvoltare. Până acum, proiectele s-au dat doar marilor fermieri. Cei mai mici n-au putut să întocmească cerințele”, mai arată Ionuț Cioranu.
N.R.: Dincolo de articolul din The Guardian, autorul a oferit, pentru Libertatea, și un scurt punct de vedere personal și o serie de soluții. Vi le prezentăm, în continuare.
”Am văzut comentarii ce țin de “mentalitatea comunistă” a fermierilor, care ar aștepta subvenții de la stat în loc să își înceapă propria afacere. Răspunsul e unul complex, dar de unde să ia un fermier mic mijloacele să investească în ditamai fabrici de procesare? De asemenea, subvențiile europene actuale par să avantajeze dezvoltarea marilor fermieri, înlăturând micii fermieri de pe piață. Pe lângă acestea, oieritul e o tradiție importantă pentru România, care nu trebuie lăsată doar la cheremul pieței economice, iar ciobanii intervievați mai sus au moștenit tradiția de la părinții lor. Poate întrebarea ar trebui pusă invers — de ce marii afaceriști se mută în zona oieritului și nu își fac fabrici de procesare în loc? Răspunsul e, probabil, că nu acolo se dau subvențiile”, a precizat, pentru Libertatea, Paula Erizanu.
Soluții (sau cum putem îmbunătăți cu toții lucrurile):
- Dacă ești consumator: susține producătorii locali! Caută-i la piață, în magazine, în localitatea ta, pe facebook, și creează-ți un obicei din a consuma produse locale. Plus, încearcă rețete din miel și-n afară de Paști (asta dacă nu ești vegetarian, desigur).
- Dacă ești fermier: organizează-te în cooperative sau asociații. Dacă lucrezi în industria HoReCa sau în jurnalismul gurmand: cumpără produse locale + fă din nou loc mielului în bucătăria românească.
- Dacă ești Guvernul României, lista e mai lungă, dar avem încredere că te poți autosesiza în baza celor scrise mai sus.
- Dacă lucrezi pentru UE: verifică la cine ajung subvențiile, și dă la procesare.