Manifestarea va avea loc de vineri şi până duminică. Vizitatorii vor avea la dispoziţie foarte multă bere atât românească cât şi germană, dar şi mâncăruri tradiţionale.
La standuri se vor comercializa produsele specifice „Oktoberfest”-ului care se desfăşoară în Germania: ciolan afumat cu varză, cârnaţi albi cu muştar dulce, celebrul „bratwurst” bavarez, salată de cartofi sau peşte la proţap, dar nu vor lipsi nici mititeii româneşti.
Un punct de atracţie al festivalului va fi concursul pentru titlul de „Miss Oktoberfest”, la care vor putea participa toate doamnele şi domnişoarele care se vor afla în zonă.
Probele constau în dansuri bavareze, defilarea în costum tradiţional bavarez şi o probă de forţă.
Până în prezent, şi-au manifestat deja interesul de a participa la acest concurs mai multe doamne şi domnişoare. Cea mai în vârstă concurentă, o săsoaică de 64 de ani, vrea să demonstreze că are spirit bavarez.