OLAF a fost în control la Metrorex, nu la Ministerul Transporturilor. Ca audit al Comisiei Europene, poate să vină oricând să verifice proiectele pe fonduri europene. Controlul a fost aplicat pe proiectul pentru Magistrala 5 de metrou, însă inspectorii nu au specificat în mod oficial ce anume au verificat. Controlul s-a încheiat”, au declarat pentru Libertatea surse guvernamentale.

Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă este o instituție care se ocupă de protejarea intereselor Uniunii Europene și lupta împotriva fraudei, corupției sau a oricărei alte activități ilegale săvârșite în urma cheltuirii banilor europeni.

Italia vs. Grecia

Contractul pentru construcția tronsonului de metrou Râul Doamnei-Hașdeu, Magistrala 5, cu asocierea condusă de compania Astaldi, din Italia, a fost semnat în 2011, după ce contestația depusă de compania Aktor, din Grecia, a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Proiectul Magistrala 5, secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței, prevede un volum de trafic de 64.000 de călători pe zi. Tronsonul presupune o viteză comercială maximă cuprinsă între 36 și 80 km/h, cu un interval adaptabil al trenurilor cuprins între 1,5 și 6 minute.

Potrivit companiei, la data de 5 ianuarie 2018, stadiul fizic al lucrărilor era următorul: structura de rezistență 93,96 %, fundație cale de rulare 86,30 % și finisaje 41,87%. 

Constructorul italian Astaldi a fost implicat în mai multe proiecte importante în ultimii ani. Printre acestea se numără Pasajul Basarab din Capitală și Stadionul Național din cadrul complexului Lia Manoliu.

Până în 2020, Metrorex are la dispoziţie pentru investiţii 682 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Banii ar urma sa fie cheltuiţi pentru îmbunătăţirea serviciilor de transport, pentru construcţia Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni şi pentru prelungirea Magistralei 5 Eroilor – Universitate – Piaţa Iancului. În prezent, Metrorex transportă zilnic, in medie, 600.000 de călători, iar într-o lună, 15 milioane.


Citește și:

Cum arată biletul unic RATB-Metrorex, pus în circulație de astăzi

Metrorex a finalizat lucrările de instalare a echipamentelor de control-acces și anunță noi facilități pentru călători

Urmărește-ne pe Google News