La fel ca Emmanuel Macron în urmă cu o aproape o săptămână, Olaf Scholz a refuzat să lase medicii ruși să îi facă un test PCR rusesc. Cu toate acestea, au fost invitaţi să fie prezenţi la testul făcut în avion şi oficiali ruşi din sectorul medical, au indicat surse din delegaţia germană.
Şi preşedintele francez Emmanuel Macron a refuzat să facă un test PCR rusesc înainte de discuţiile sale cu Vladimir Putin de la Moscova de săptămâna trecută, iar potrivit surselor familiarizate cu protocolul de sănătate, decizia a fost luată pentru ca oficialii ruși să nu poate intra în posesia ADN-ului președintelui francez.
Ca urmare a refuzului președintelui francez, Vladimir Putin și Emmanuel Macron au stat la capete opuse ale unei mese de patru metri.
„Știam foarte bine că asta înseamnă că nu există strângere de mână și acea masă lungă. Dar nu am putut accepta ca ei să pună mâna pe ADN-ul președintelui”, a precizat una dintre surse, subliniind preocupările legate de securitatea președintelui Franței.
Cancelarul german Olaf Scholz a sosit marți la Moscova pentru o discuție cu Vladimir Putin, pe care unii oficiali au catalogat-o drept „ultima șansă pentru pace”. Luni, Scholz a trecut pe la Kiev, unde s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski. De acolo, el a avertizat că integritatea teritorială a Ucrainei nu se va afla niciodată pe masa negocierilor.
Înaintea plecării, Scholz a vorbit despre o strategie duală în relație cu Rusia. Pe de o parte, el va face loc negocierilor pentru detensionarea crizei, varianta preferată de la bun început de Berlin.