Răspunzând în urma unei sugestii venite din partea unor membri ai propriei coaliții de guvernare, potrivit căreia Germania nu ar trebui să excludă repornirea reactoarelor sale închise, Scholz a declarat pentru postul de radio Deutschlandfunk că epoca „energiei nucleare s-a terminat” și că această chestiune este „un cal mort” în Germania.
„Adevărul este că odată cu sfârșitul utilizării energiei nucleare, a început și dezmembrarea” centralelor care au fost închise, a spus el.
„Orice discuție despre reluarea utilizării energiei atomice ar implica construirea de noi centrale electrice”, a argumentat Scholz.
„Oricine ar dori să construiască noi centrale nucleare ar avea nevoie de 15 ani și ar trebui să cheltuiască 15-20 de miliarde de euro pentru fiecare” astfel de facilitate, a continuat cancelarul german.
Membrii Partidului Democraților Liberi, care servește ca partener de coaliție al social-democraților lui Scholz, au susținut o declarație politică prin care se solicită guvernului „să oprească dezmembrarea centralelor nucleare care sunt încă apte de a fi folosite”.
Germania și-a scos din funcțiune ultimele trei reactoare nucleare în luna aprilie a acestui an, într-o decizie controversată care, potrivit criticilor, nu va duce decât la arderea mai multor combustibili fosili pentru a genera electricitate. Decizia a fost luată în urma dezastrului nuclear de la Fukushima din 2011, când un tsunami a avariat patru clădiri cu reactoare din centrul Japoniei.
De atunci, Berlinul a devenit unul dintre principalii susținători ai eliminării energiei nucleare la nivelul UE, opunându-se în mod constant eforturilor Franței și ale altor națiuni pro-energie atomică de a include această tehnologie în legislația privind energia curată.
În aprilie, în cadrul unui interviu acordat publicației de la Bruxelles, Joël Barre, șeful departamentului de energie nucleară al Franței, a atacat politica Berlinului. „Nu înțeleg poziția Germaniei, pentru că nu cred deloc că până la mijlocul secolului vor fi capabili să realizeze o strategie cu zero emisii de dioxid de carbon bazată exclusiv pe surse regenerabile”, a declarat Barre.
Foto: Profimedia Images
Rahan5 • 03.09.2023, 18:20
Barre: „Nu înțeleg poziția Germaniei, (...) strategie cu zero emisii de dioxid de carbon bazată exclusiv pe surse regenerabile”._. Cum crede Barre ca s-au livrat in Ukraina tancurile Leopard II si I plus masinile de lupta Marder si Lansatoarele AA Patriot si IRIS in 2023 ?. Prin inchiderea ultimelelor centrale nucleare din Deutschland !. Fara acest lucru Putin putea deja sa distruga aceste reactoare nucleare cu rachete nucleare !. Acum deja combustibilul ars (si puternic radioactiv) a fost scos deja din reactoare si zona centralelor nu mai poate fi contaminata in urma explozilor rachetelor nucleare sovietice.
MironCozma • 05.09.2023, 12:36

Adica cu radiatii alfa beta sau gama? Pari foarte radioactiv in gandire