Scholz s-a izolat în apartamentul său de la sediul cancelariei, a precizat purtătorul de cuvânt. El și-a anulat toate aparițiile publice din această săptămână, dar va participa de la distanță la întâlnirile programate, prin videoconferință.
„Întrevederile publice din această săptămână vor fi anulate. Cancelarul dorește să participe virtual la reuniuni interne și la întâlnirea programată cu prim-miniștrii statelor federale”, a transmis cancelaria lui Sholz, într-un comunicat.
Cancelarul german tocmai s-a întors dintr-un turneu de două zile în regiunea Golfului Persic, unde a semnat un acord cu Emiratele Arabe Unite în privința furnizării de gaze naturale.
În Germania, la începutul iernii, se vor face vaccinuri de rapel pentru cetățenii mai în vârstă și clinic vulnerabili.
Săptămâna trecută, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că virusul SARS-CoV-2 rămâne o urgență la nivel mondial, dar că sfârșitul pandemiei ar putea fi aproape dacă țările ar aborda-o în mod corespunzător.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia