Avioanele ar fi simulat atacuri asuprea fregatei Evertsen, bruindu-i acesteia sistemele de comunicații. Aceste acțiuni ar fi durat cinci ore și ele „sunt contrare dreptului de liberă utilizare a mării”, spun autoritățile olandeze.
Fregata naviga împreună cu grupul naval britanic, care patrula în zonă.
Fregata participă la un exercițiu organizat de SUA și Ucraina
Ank Bijleveld-Schouten, ministrul olandez al apărării, a calificat acțiunea Rusiei drept „iresponsabilă”. „Evertsen avea tot dreptul să navigheze acolo. Nu există nici o justificare pentru astfel de acte agresive, care cresc inutil riscul de accidente”, a afirmat aceasta.
Ea a mai spus că țara sa va discuta cu Rusia la nivel diplomatic despre acest incident.
În această perioadă, fregata olandeză participă la un exercițiu multinațional organizat de forțele navale ale SUA și ale Ucrainei în apele internaționale ale Mării Negre și în raioane de instrucție terestre din zona Odessa, mai arată sursa citată.