Olanda a deschis școlile primare și grădinițele de pe 11 mai, într-o primă fază de relaxare a măsurilor în vigoare din 15 martie.
Barurile, restaurantele, muzeele și alte locuri publice au rămas închise, însă premierul Mark Rutte a dat vești bune, pe fondul reducerii numărului de cazuri de COVID-19 pe teritoriul Țărilor de Jos.
Toate muzeele, teatrele, cinematografele, restaurantele și cafenelele ar trebui să fie redeschise de la 1 iunie.
30 de persoane în interior, plus distanță socială
Vor putea primi inițial doar 30 de persoane, iar distanța de siguranță socială va fi de un metru și jumătate și trebuie menținută peste tot. Cine nu poate respecta regula, nu redeschide.
În plus, de la 1 iunie, în transportul public, călătorii trebuie să poarte o mască de protecție. Amenda pentru cei care nu respectă decizia este de 95 de euro.
“Putem merge mai departe cu încredere, dar trebuie să rămânem vigilenți”, a avertizat premierul.
Este crucial ca toată lumea să înțeleagă că relaxarea măsurilor înseamnă ceva și mai important pentru noi: să respectăm regulile. Prudența și interesul economic sunt în concordanță între ele.
Mark Rutte:
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Olanda are o populație de peste 17.000.000 de locuitori. Conform autorităților au fost înregistrate 44.141 de infecții. 5.715 persoane au murit.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane