Potrivit Ministerul rus al Justiţiei, Oleg Orlov „s-a opus operaţiunii militare speciale din Ucraina, a difuzat informaţii false despre deciziile luate de autorităţile publice ale Federaţiei Ruse şi a participat la crearea de mesaje şi texte pentru agenţi din străinătate”.

Oleg Orlov, în vârstă de 70 de ani, este, de asemenea, urmărit penal pentru „discreditarea” armatei ruse, în baza uneia dintre noile legi folosite de puterea rusă pentru a reduce la tăcere vocile disidente de la începutul ofensivei sale în Ucraina, în februarie 2022.

Sute de persoane, militanţi pentru drepturile omului, opozanţi sau jurnalişti independenţi au fost plasaţi în ultimii ani pe această listă ce prevede constrângeri administrative stricte şi obligaţia de a se prezenta ca atare în toate comunicările publice.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News