Rusul Oleg Y. Tinkov avea o avere de peste 9 miliarde de dolari în noiembrie anul trecut, fiind cunoscut ca unul dintre puținii magnați din Rusia care au reușit prin forțe proprii, după ce și-a construit imperiul de afaceri în afara industriilor energetice și miniere care au reprezentat terenurile de joacă ale cleptocrației rusești.

Apoi, luna trecută, Tinkov, care este fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia, a criticat războiul din Ucraina într-o postare pe Instagram. A doua zi, a spus el, administrația președintelui Vladimir Putin i-a contactat pe directorii săi și i-a amenințat că va naționaliza banca, dacă aceștia nu rup legăturile cu el. Săptămâna trecută, Tinkov și-a vândut participația de 35% pe care o deținea în companie unui miliardar rus din industria minieră, în ceea ce el descrie ca fiind o „vânzare disperată, o vânzare de foc”, care i-a fost impusă de Kremlin.

„Nu am putut discuta despre preț”, a spus Tinkov. „A fost ca o luare de ostatici – accepți ceea ce ți se oferă. Nu am putut negocia”, a precizat magnatul rus.

Tinkov, în vârstă de 54 de ani, a vorbit duminică cu The New York Times prin telefon, dintr-o locație pe care nu a vrut să o dezvăluie, în primul său interviu de când Vladimir Putin a invadat Ucraina.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Acesta a declarat că a angajat gărzi de corp după ce mai mulți prieteni cu contacte în serviciile de securitate rusești i-au spus că ar trebui să se teamă pentru viața sa și a glumit spunând că, deși a supraviețuit leucemiei, poate că „Kremlinul mă va ucide”.

A fost o întorsătură rapidă și zguduitoare a norocului pentru un miliardar care de mulți ani a evitat să se pună rău cu Vladimir Putin, prezentându-se, în același timp, ca fiind independent de Kremlin. Căderea sa subliniază consecințele cu care se confruntă membrii elitei ruse care îndrăznesc să se ridice împotriva președintelui Putin și ajută la înțelegerea motivului pentru care nu a existat decât tăcere din partea oamenilor de afaceri care, potrivit lui Tinkov, sunt îngrijorați de impactul războiului din Ucraina asupra stilului lor de viață și a portofelelor lor.

Tinkov a afirmat că multe dintre cunoștințele sale din elita de afaceri și guvernamentală i-au spus, în privat, că sunt de acord cu el, „dar tuturor le este frică”.

În cadrul interviului acordat publicației americane, Tinkov s-a pronunțat mult mai ferm împotriva războiului declanșat de Putin decât oricare alt magnat rus important.

„Mi-am dat seama că Rusia, ca țară, nu mai există”, a spus Tinkov, prezicând că Vladimir Putin va rămâne la putere mult timp. „Am crezut că regimul Putin este rău. Dar, desigur, nu aveam nicio idee că va lua o asemenea amploare catastrofală”, a precizat acesta.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Kremlinul nu a răspuns la o solicitare de comentarii pe acest subiect, precizează The New York Times.

Tinkoff, banca pe care Tinkov a înființat-o în 2006, a negat modul în care magnatul a descris evenimentele și a precizat că nu au existat „amenințări de niciun fel împotriva conducerii băncii”. Instituția bancară, care a anunțat joia trecută că Tinkov și-a vândut întreaga participație pe care o avea în companie unei firme conduse de Vladimir Potanin, un magnat al mineritului apropiat de Vladimir Putin, a părut, astfel, să se distanțeze de fondatorul său.

„Oleg nu a mai fost la Moscova de mulți ani, nu a participat la viața companiei și nu a fost implicat în nicio afacere”, a precizat Tinkoff, într-un comunicat de presă.

Oligarhul rus a avut probleme și în Occident. Anul trecut, el a fost de acord să plătească 507 milioane de dolari pentru a soluționa un caz de fraudă fiscală în Statele Unite.

În martie, Marea Britanie l-a inclus pe lista de sancțiuni adoptate împotriva elitei ruse a afacerilor. „Acești oligarhi, acești asasini plătiți și aceste companii sunt complici la uciderea unor civili nevinovați și este corect ca ei să plătească prețul”, a declarat atunci ministrul britanic de externe, Liz Truss.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Cu toate acestea, Tinkov este considerat, în afaceri, ca fiind un rar pionier rus, modelându-și capitalismul nonconformist după modelul lui Richard Branson și transformându-se dintr-un producător ireverențios de bere în fondatorul uneia dintre cele mai sofisticate bănci online din lume. El spune că nu a pus niciodată piciorul la Kremlin și că l-a criticat ocazional pe Putin.

Dar spre deosebire de magnații ruși care, cu ani în urmă, s-au delimitat de Vladimir Putin și acum trăiesc în exil, cum este fostul magnat al petrolului Mihail B. Hodorkovski sau antreprenorul tehnologic Pavel Durov, Tinkov a găsit o modalitate de a coexista cu Kremlinul și de a câștiga miliarde – cel puțin până pe 19 aprilie.

Atunci, Tinkov a publicat pe Instagram o postare emoționantă împotriva războiului, numind invazia „nebună” și ridiculizând armata Rusiei. „Nu văd niciun beneficiar al acestui război nebun! Oameni și soldați nevinovați mor. Generalii, trezindu-se din mahmureală, și-au dat seama că au o armată de rahat”, a scris magnatul. „De ce am avea o armată bună”, a întrebat el, „dacă orice altceva este disfuncțional în țară și împotmolit în nepotism, servilism și slugărnicie?”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI