Olena este jurnalist, blogger, dar și ofițer militar profesionist, lunetist. Recent, rușii au răspândit informații false despre „eliminarea lunetistului Bilozerska”, prin publicarea unei fotografii cu o altă femeie civilă decedată. Olena spune că nu este prima dată când dușmanii ei o „îngroapă”.
Olena a luptat în prima linie imediat după invazia rusă din februarie și a vorbit despre cum s-a schimbat în aceste 4 luni războiul: „Tactica s-a schimbat mult de la începutul războiului. Inițial, rușii nu s-au așteptat deloc la rezistență, au mers în coloane, ca într-o paradă, luându-și uniforma cu ei pentru a sărbători victoria de la Kiev. Aparent, subalternii lui Putin i-au oferit informații complet neadevărate despre starea de spirit din Ucraina.
În primele zile și săptămâni după invazie, ocupanții s-au comportat ca niște proști și au fost ținte ușoare chiar și pentru luptătorii de apărare teritorială slab pregătiți.”
Femeia recunoaște că rușii îi depășesc pe ucraineni numeric, chiar cu mult: „Rușii, deși au arme vechi, ne depășesc cu mult numeric. Vorbim de artilerie, vehicule blindate, avioane. Ritmul reînarmării Ucrainei de către Occident este prea lent. Echipamentul se livrează în cantități mici, ciclic. Se pare că epuizează doar temporar armata rusă și nu ne aduce mai aproape de victorie. Desigur, ucrainenii sunt recunoscători aliaților pentru orice ajutor, dar am dori să-l primim din ce în ce mai repede.”
Olena Bilozerska spune că rușii nu sunt motivați să lupte, au ofițeri și subofițeri slab pregătiți, dar nu e ușor să-i învingi: „Nici pe dușman nu l-aș subestima, este foarte periculos. Armata rusă are probleme care sunt evidente. Prima este lipsa de inițiativă a comandanților tineri. Avem un sergent obișnuit care a petrecut luni de zile în garnizoană cu unitatea sa, a fost responsabil pentru tot ce s-a întâmplat acolo și a luat propriile decizii. Și aici toți sunt conduși de un comandant la un nivel suficient de înalt, iar dacă acesta moare sau este rănit, restul pur și simplu nu știu ce să facă. Din acest motiv, atât de mulți generali și colonei ruși care au comandat personal luptele în raza de acțiune a armelor noastre au murit deja.
A doua lor slăbiciune este lipsa de motivație. Majoritatea soldaților ruși nu înțeleg pentru ce vor să fie cucerită această Ucraina. În afară de teama de represalii și de dorința de a jefui, nimic nu-i motivează să lupte.”
Dacă în Dombas a luptat ca voluntar, din 2014, acum Olena este ofițer în corpul de pușcași marini ai armatei ucrainene, lunetistă. E comandant adjunct de companie și nu luptă pe front, dar spune că va fi transferată în curând la o altă unitate.
Presa rusă raportează periodic despre lichidarea ei: „M-am obișnuit cu astfel de știri. Nu reacționez la astfel de mesaje. La nivel emoțional, nu-mi pasă, dar ca orice persoană publică, înțeleg că orice mențiune despre mine poate fi un plus. Chiar și un necrolog, dacă este fals.”
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina