Kremlinul a anunțat, pe 17 iulie, că se retrage din acordul pentru exportul cerealelor prin Marea Neagră. Oficial, acordul încheiat anul trecut, care fusese extins de mai multe ori, a fost sistat pentru că „Occidentul nu a îndeplinite mai multe condiții pentru prelungirea sa”.

Anunțul a venit, însă, după ce Moscova a acuzat Ucraina că a atacat podul din Crimeea cu drone.

Inițiativa de la Marea Neagră privind cerealele, negociată de Turcia și ONU, convenită pentru prima dată în iulie 2022 și prelungită ulterior de mai multe ori, a permis exportul a peste 32 de milioane de tone de cereale ucrainene, atenuând criza alimentară globală.

Un acord separat facilita circulația alimentelor și îngrășămintelor rusești, pe fondul sancțiunilor occidentale.

Ieșirea Moscovei din acord înseamnă „dizolvarea Centrului Comun de Coordonare din Istanbul” și ridicarea „garanțiilor de siguranță a navigației”, a precizat, ulterior, Kremlinul.

Miercuri, 19 iulie, Vasil Bodnar, ambasadorul Ucrainei în Turcia, a expus planul Kievului de a transporta cereale prin apele teritoriale ale României şi Bulgariei. „Rusia a declarat că nu garantează securitatea. Şi asta înseamnă că vor trage în porturi, infrastructură şi, eventual, nave. Acesta este riscul”, a declarat diplomatul.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Pe acest fond, „al ingerințelor româno-bulgare”, s-au purtat discuțiile în studioul Russia 1, între realizatoarea Olga Skabeeva și parlamentarul Piotr Tolstoi, 54 de ani, vicepreședinte al Dumei de Stat.

Schimbul de replici:

  • Olga Skabeeva: Suntem gata să pornim război cu Turcia. Erdogan revendică un control la Marea Neagră.
  • Piotr Tolstoi: Olia, nu vom intra în război cu Turcia.
  • Olga Skabeeva: Dar Bulgaria și România? Îi putem, totuși, lovi.
  • Piotr Tolstoi: Olia, îi putem lovi, dar trebuie să terminăm mai întâi în Ucraina, să nu fim necugetați și prea încrezători.

Tolstoi a mai spus că „Bulgaria și România sunt baze NATO“, iar „coasta Bulgariei este plină de cetățeni ai noștri”, dar că, în același timp, cele două „nu sunt țări cu care trebuie să fim delicați”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (20)

Marica13   •   14.08.2023, 17:11

E favorizata de regim....

adriann_   •   24.07.2023, 10:47

Sa nu fie ca aia cu Prelipceanu si rusul din discoteca... Sau vreun deep fake, pana la urma in clipul ala cu Biden cantand "Baby shark" in loc de imnul SUA era greu sa te prinzi ca e cev suspect si vorbim de o filmare din prim plan samd. Anton Gheraşcenko, persoana care posteaza acest clip pe twitter, e fostul ministru adjunct de Interne al Ucrainei. Pana la urma e penibil ca nu avem la SIE cativa oameni care sa urmareasca posturile rusesti si sa ne spuna ce zic aia pe-acolo despre Romania. Stam sa luam propaganda de razboi de la ucrainieni pe post de adevar...

dinamo_forever_77   •   24.07.2023, 09:12

Ati auzit dragi habauci? Aia de spuneti sus si tare, ce-i trebuie Romaniei sa se inarmeze. Ati auzit modul lor de gandire ...da? Ca Romania si Bulgaria nu sunt tari de care sa ne temem. Dar cu Turcia, s-a schimbat paradigma. EI fiind a doua putere militara a NATO, ca numar de trupe....si printre primele ca dotari, cu ei trebuie sa ne purtam cu manusi!!!!! Trageti si voi concluzile necesare....***!!!! Si acum poate inteleg si cei ce declara ca rusia face si drege, ca- i ameninta pe americani. Daca cu turcii se poarta cu manusi.....cu americanii nici nu viseaza sa se joace.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI