Consiliul Local Craiova urmează să ia act, joi, de demisia primarului în cadrul unei şedinţe convocate de îndată şi să adopte o hotărâre în acest sens.
„Potrivit prevederilor art.87 alin.1 lit.i din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de deputat sau senator. Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, în conformitate cu prevederile art.91 alin.3 din acelaşi act normativ. Astfel, (…) calitatea de primar încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, prin demisie, transmisă atât consiliului local, cât şi prefectului. La prima şedinţă a consiliului, preşedintele de şedinţă ia act de această situaţie, consemnând, totodată, în procesul-verbal al acesteia”, se precizează în raportul proiectului de hotărâre al CL Craiova postat pe site-ul instituţiei.
Olguţa Vasilescu a înaintat Consiliului Local al Municipiului Craiova demisia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro