Potrivit ministrului Muncii, se știa încă din luna mai a lui 2017 că vor scădea salariile pentru 3% dintre bugetari, mai ales că acesta spune că a anunțat procentul în mai multe emisiuni dar și în comisiile parlamentare, acolo unde s-a dezbătut legea salarizării.

„Nu am pornit de la început de la ideea de a scădea salariul vreunui bugetar, dar pentru a respecta ideea raportului de 1 la 12 (n.r. – raportul dintre salariul minim care este 1 și salariul președintelui țării care este de 12 ori mai mare decât salariul minim pe economie), care este un raport corect și în trend cu legile din UE, au fost nevoie de ajustări salariale, atât în cazul celor care depășeau salariul președintelui cât și în cazul unor categorii de funcționari care erau duble față de ceea ce permitea grila stabilită pentru 2022”, a mai spus Olguța Vasilescu.

Săracii bugetari de lux

În cazul bugetarilor de lux, aceștia nu vor mai avea creșteri salariale, ba din contră, vor suferi tăieri de salarii… sau ajustări în jos. Iar ceilalți bugetari, care sperau să ajungă și ei bugetari de lux, visul li se va îndeplini în 2022.

„Bugetarii de lux sunt oricum avantajați față de ceilalți, în sensul că cei care au prevăzute creșteri, etapizat, până în 2022, îi vor ajunge din urmă pe aceștia abia atunci, în timp ce bugetarii de lux coboară, de anul acesta direct în grila de salarizare pentru anul 2022”, a mai spusn Olguța Vasilescu.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Cu toate acestea, în anul 2018, toți bugetarii au o creștere salarială de 25% pe brut, excepție făcând două categorii: cei care coboară direct în grila pentru 2022, adică cei cărora le-au fost ajustat salariile, și cei care au o creștere salarială mai mare de 25%, adică 28,5% cum ar fi IT-iștii, cercetătorii, persoanele cu handicap și lucrătorii sezonieri.

„În același timp, personalul didactic auxiliar va mai avea de la 1 martie o creștere de 20%, iar medicii și asistentele urcă direct în grila din 2022. Din 2019, bugetarii vor avea creșteri salariale diferite. Astfel că, cei cu salarii mai mici vor avea o creștere salarială mai mare, iar cei cu salarii mari vor stagna sau vor avea creșteri prea puțin semnificative”, a mai anunțat în conferință ministrul.

De exemplu, în lege sunt prevăzute, la fiecare familie ocupațională, grile de salarizare cum ar fi suma de 6.000 de lei pentru un consilier. Un bugetar care are acum peste 6.000 de lei, de la 1 ianuarie 2019 este coborât direct în grila de 6.000 de lei. Are 7.000 de lei acum, va avea 6.000. Un alt consilier de același rang care are 2.000 de lei și trebuie să ajungă la 6.000, crește anual din 2019 cu o pătrime din diferență, adică 1.000 de lei anual, în fiecare din cei 4 ani până în 2022. Un alt consilier dintr-un alt minister care are acum 5.000 de lei și va trebui să ajungă la 6.000 până în 2022, va crește tot cu o pătrime din diferență în fiecare an, adică doar cu 250 de lei pe an.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Unde vă vedeți peste 4 ani… cu salariul?

„Toți bugetarii pot studia legea pentru a vedea la ce salariu vor ajunge în 2022. Noi considerăm că abia atunci sistemul va fi perfetcct echilibrat, iar din 2023, salariile vor crește anual raportat la salariul minim pe economie, deci toți având același regim de creștere”, a mai explicat Vasilescu

Și pentru că s-as constatat că sporurile erau, în multe cazuri, mai mari decât salariul, guvernul a hotărât plafonarea lor la 30% din salariu de bază. „Este o practică europeană și s-a ținut cont de ea și în 2010 și în 2017”, spune ministrul.

Impactul legii salarizării fără transferul contribuțiilor este de 42 de miliarde de lei, iar cu contribuțiile va ajunge la 62 de miliarde de lei.

Guvernul va repara haosul creat de Declarația 600 printr-o nouă ordonanță de urgență. Termenul privind prima plată va fi amânat la rândul său

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI