Olguța Vasilescu este cercetată într-un dosar de luare de mită și spălare de bani și fusese plasată în arest la domiciliu pe 31 martie, printr-o decizie a Tribunalului București.
Atât avocaţii edilului, cât şi procurorii contestaseră decizia arestului la domiciliu luată săptămâna trecută de Tribunal.
La înfățișarea de astăzi, Olguța a venit însoțită de patru avocați și a afirmat că unul dintre denunțătorii săi a încercat să o agreseze fizic. ”Sunt trei denunțători, toți trei cu dosare penale. Doi mi-au cerut lucruri ilegale (…) iar unul a sărit la mine să mă bată, a fost chemată Poliția locală”, a susținut ea.
Conflictul ar fi apărut după ce unul din denunțători i-ar fi cerut primarului Craiovei să-l lase să construiască un bloc de nouă etaje lângă alte blocuri la fel de înalte. ”Între patru blocuri de nouă etaje, venea să planteze încă un bloc de nouă etaje, la distanță de nici 20 de metri. Și am spus decât să îngrop de vii câteva sute de dfamilii, mai bine îmi tai o mână”, susține Olguța Vasilescu.
Lia Olguța Vasilescu este acuzată că şi-a folosit influenţa ca vicepreşedinte al PSD Dolj pentru a obţine sponsorizări de la oameni de afaceri pentru campania electorală din 2012 şi că a primit apoi mită în calitate de primar.