În urma analizelor, medicii legişti au stabilit că fata avea o concentraţie de 0,9 alcool la mie în sânge, o cantitate foarte mare pentru o copilă de 13 ani. Într-o astfel de stare, echilibrul corpului ar fi fost afectat şi ar putea explica şi căderea de la etajul 3. Surse din rândul anchetatorilor susţin că, în acesta caz, s-a stabilit, drept cauză a morţii, multiplele traumatisme suferite la cap şi pe corp în căderea de la 7-8 metri, leziuni ale organelor interne, dar şi faptul că eleva a stat mult timp în ger, fiindu-i astfel afectate funcţiile vitale ale organismului. Diana R. a fost găsită marţi dimineaţă lângă vilă, acoperită de gheaţă. Ea a murit după aproximativ 15 ore, în urma unui stop cardio-respirator.

 
 

Urmărește-ne pe Google News