Mirii au pornit spre biserică în jurul orei 17.30 de la vila lui Ioan Micula, îmbarcaţi în câte o maşină de lux. Din alaiul care i-a însoţit au făcut parte părinţii miresei, unchiul acesteia, Viorel Micula, şi alţi apropiaţi, care au preferat bolizi de bani grei. Totuşi, în evidenţă a ieşit verişorul miresei, Victoraş Micula, care şi-a condus celebrul Ferrari de circa 200.000 euro, ambalându-l din când în când, ca să atragă atenţia, potrivit ebihoreanul.ro.
Odată ajunşi la biserică, mirii au intrat cu maşinile în curtea acesteia, iar apoi uşile s-au închis, iar biserica a fost bine păzită de mulţi bodyguarzi.
Olivia a purtat o rochie semnată de celebra Vera Wang, care a creat, de-a lungul timpului, rochii de mireasă pentru celebrităţi precum Victoria Beckham, Chelsea Clinton (fiica ex-preşedintelui american, Bill Clinton) sau Mariah Carey. Ceremonia a început în stil american. Mirele a aşteptat în biserică, iar după ce toate cele şase perechi de cavaleri şi domnişoare de onoare au intrat în biserică, Olivia a fost condusă de braţ de tatăl ei spre altar.
Potrivit apropiaţilor, mirii au două perechi de naşi, ambele din partea miresei, formate din angajaţi ai grupului de firme condus de fraţii Micula.
Petrecera a avut loc la un restaurant luxos, proaspăt amenajat.
Sala a fost decorată cu o mulţime de flori, în culori pale, cum de altfel au fost şi cele folosite în biserică şi pe maşinile mirilor. Invitaţilor urmau să le cânte Călin Geambaşu şi trupa acestuia, Loredana, Ansamblul din Clejani şi Aurel Tămaş. De asemenea, atmosfera a fost întreţinută şi de magicianul Johannes. Primul dans al serii, cel al mirilor, a fost pe ritmuri de vals vienez. La miezul nopţii era programat un fastuos foc de artificii.

AU CONSTRUIT UN BLOC pentru invitaţi şi AU RENOVAT UN RESTAURANT, special pentru nuntă

Mirii au început pregătirile încă de la începutul acestui an, cu alegerea locaţiei, iar pentru că se întâmpla ca tatăl miresei, Ioan Micula, să deţină cel mai mare restaurant din Oradea, decizia a fost simplă. Drept urmare, în luna februarie, o echipă de muncitori a început lucrările de renovare la clădire, pentru a tripla capacitatea sălii, având în vedere că au fost invitate 600 de persoane.
Când au aflat despre modificările aduse imobilului construit în 1902, autorităţile au încercat să oprească avântul lucrătorilor, însă nu au reuşit nici cu o amendă de 1.000 de lei, nici cu o plângere penală pe numele proprietarului. Conflictul a ajuns în instanţă.
În paralel, în curtea vilei din Oradea a familiei Micula s-a ridicat o clădire cu patru etaje şi mansardă, în care au fost cazaţi unii dintre invitaţi.
Un meseriaş a povestit că s-a lucrat fără întrerupere, pentru a respecta ordinul de a termina până la data nunţii cele aproape 60 de camere. Şi aici, pentru că se grăbeau, proprietarii nu au mai avut timp să aştepte toate avizele, aşa că au primit o amendă de 2.000 de lei pentru „etajare construcţie existentă fără autorizaţie de construire”.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News