Sesizarea a fost făcută de Colegiul Medicilor din România pe 21 aprilie 2021, după o postare din 3 aprilie 2021 în care Olivia Steer îi acuza de medici de „complicitate criminală” pentru că respectă protocoalele.

„Dacă te doare în cot că morții sunt declarați toți, în mod mincinos, morți de Covid, (…)! Dacă nu te revoltă că, la ATI, pacienții cu Covid mor legați de pat, sufocați, înfometați și însetați, uciși de protocoalele OMS ale morții, cu complicitatea criminală a eroilor din linia întâi”, transmitea pe Facebook Olivia Steer pe 3 aprilie 2021 în plină pandemie.

La câteva zile, Colegiul Medicilor a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

„Prin mesajul promovat, se aduce atingere dreptului la demnitate personală a unei categorii sociale distincte, în cazul de față fapta fiind îndreptată asupra medicilor. În plus, mesajul a urmărit și încurajarea a cât mai multor cetățeni să ia atitudine prin proteste și manifestări publice împotriva personalului medical care lucra în condiții excepțional de grele, pentru a limita efectele pandemiei”, a transmis azi într-o postare pe Facebook Colegiul Medicilor.

Fosta prezentatoare TV a fost amendată de CNCD cu suma de 5.000 de lei „precum și publicarea unui rezumat al hotărârii pe pagina de Facebook a părții reclamate”. Totodată, măsura poate fi contestată în instanță.

În timpul pandemiei, Olivia Steer a publicat mai multe mesaje antivaccinare și acuzații împotriva medicilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News