Potrivit Paginademedia.ro, cele mai multe sesizări au vizat interviul luat de Gâdea Oliviei Steer, care militează împotriva vaccinării copiilor. Reclamațiile care au venit la CNA pentru Olivia Steer se referă în mare la modul în care aceasta a facut afirmații fără a fi avizată în acest sens, iar moderatorul nu a pus la dispoziția publicului o alta persoană, avizată, care să contrabalanseze afirmațiile acesteia.

Alte câteva sesizări au fost legate de prezența fostului vicepremier Gabriel Oprea în studioul Antenei 3.

Ce a spus Olivia Steer în emisiunea lui Mihai Gâdea

Olivia Steer a împărțit lumea medicală în două tabere, în urma declarațiilor făcute despre cancerul la sân, dar și a vaccinurilor. Soția lui Andi Moisescu a venit cu noi declarații, în plin scandal mediatic.

Olivia Steer încearcă să își argumenteze afirmațiile. „Se încearcă să se găsească un ţap ispăşitor. Oamenii trăiesc într-o vreme în care se pot informa, este dreptul lor constituţional să se informeze. Oamenii deschid ochii şi află informaţii. Ce fac eu nu contează. Să vorbim de vaccinuri. Există două tabere şi în rândul specialiştilor. Nu am studii medicale. Trebuie să asculţi ce spun ambele tabere din lumea medicală şi să le cântăresc, pentru că trebuie să iau decizii medicale în ceea ce îi priveşte pe copiii mei sau pe mine. De ce pe orice prospect al vaccinurilor, la efecte secundare, este trecut autismul? Eu în momentul de faţă nu sunt persoană publică din punct de vedere legal. Nu le îndeplinesc. Sunt persoană privată. Am dreptul să mă informez. Să am convingeri şi să le exprim liber. Sunt consfiinţite de Constituţie. Toţi avem dreptul să avem păreri. Ministerul Sănătăţii încearcă să mă facă pe mine vinovată. Dar cu Brădetul? Copiii aceia au murit din cauza vaccinurilor aduse din Kazahstan şi nu a brânzei de la Bădet. Erau vaccinuri experimentale. Cu acele vaccinuri au fost vaccinaţi copiii de la Argeş. De aceea au murit. Eu nu sunt răspunzătoarea pentru capacitatea de înțelegere a fiecăruia. În articolul de pe blog se spune că cercetatorii studiului citat au ajuns la concluzia că tumoarea mamara e „too little to feel”. Exista posibilitatea să apară mici erori. Nu sunt cercetator științific. Nu mi se pare normal ca la argumente să vii cu atacuri la persoana mea, familiei mea. Este un mod abject de a trata problema. În loc să răspunzi la argument printr-un alt argument, tu ataci persoana. Medicii care intră pe pagina mea de Facebook se exprimă foarte vulgar”, a declarat fosta prezentatoare la un post tv.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Olivia Steer a șocat pe blogul ei

Fosta vedetă de televiziune susține înr-un articol publicat pe blogul său că întreaga mișcare de informare a femeilor cu privire la cancerul la sân ar fi încă o mișcare a marilor companii pentru a le convinge să cumpere tratamente scumpe. ”Forma principală a cancerului de sîn depistată e carcinomul ductal in situ, cunoscut ca “stadiul zero” sau drept “cancer de sîn noninvaziv”. Spre deosebire de cancerul invaziv, carcinomul ductal nu se mișcă, nu se extinde, nu are simptome și, dacă e lăsat în pace, nu progresează. Și poate chiar să se resoarbă singur, în timp. Dar asta numai și numai dacă nu e depistat precoce, nu e diagnosticat drept cancer și nu e tratat, apoi, cu metode chimice agresive (faimoase pentru faptul, recunoscut oficial, că provoacă alte și alte cancere – despre asta și revista medicală Nature, ce se ocupă cu tipărirea studiilor științifice peer-revewed, a publicat un studiu dezvăluind efectelor dezastruoase ale chimioterapiei). Cum de mă încumet să spun asta: o altă publicație medicală prestigioasă, Lancet Oncology, a reprodus pe temă mai multe studii anul trecut, după ce s-a descoperit că și formele agresive de cancer par sa între în remisie totală, în timp. Cu condiția să fie lăsate în pace”, susține Steer.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI