Propunerea a venit din partea primarului Emil Boc, ca un omagiu adus vieții disidentei.
În 4 mai s-au împlinit doi ani de la moartea disidentei anticomuniste Doina Cornea, opozantă a regimului totalitar, care i-a făcut mândri pe cujeni în anii 80, când a prezentat cu demnitate și curaj vocea poporului înlănțuit de dictatura comunistă.
Referatul de aprobare a deciziei:
Joi, 2 iulie, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca va decide dacă strada pe care în prezent locuiesc 36 de persoane va primi numele eroinei, dar pare a fi vorba de o formalitate.
Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929, la Braşov, şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii UBB Cluj-Napoca, unde a şi predat. Stabilită în oraşul de pe Someş, nemulţumită de regimul comunist, la începutul anilor 80 a început să trimită scrisori de protest, peste 30 la număr, la Radio Europa Liberă şi ziarelor din Vest, în care care denunţa “sistematizarea” satelor româneşti, dărâmarea bisericilor şi politica dusă de Ceauşescu.
Memoria disidentei a rămas vie prin volumele, textele și protestele pe care le-a publicat și organizat în perioada 1980-1989. A participat la manifestația organizată la Cluj-Napoca, în data de 21 decembrie 1989, ca parte a Revoluției care a dus la prăbușirea regimului comunist.
Doina Cornea a decedat în 4 mai 2018, în locuința sa de pe strada Alba Iulia, din Cluj-Napoca. A fost înmormântată cu onoruri militare în Cimitirul Central al orașului.
Fiul se zbate cu fundația Doina Cornea și cu înființarea unei case memoriale
Leontin Iuhasz, fiul Doinei Cornea, a început, în 2018, demersurile pentru înfiinţarea Fundaţiei Doina Cornea. La finalul anului trecut, el nu reușise să strângă fondurile necesare, deși a transmis scrisori către instituții ale statului să îl sprijine în acest sens.
Fundația are pagina oficială și puteți afla detalii la adresa https://www.fundatia-doinacornea.ro.
“Pentru a păstra vie memoria Doinei Cornea și a duce mesajul ei de rezistență peste generații, familia acesteia urmărește înființarea fundației Doina Cornea. Conform legilor din România, pentru înființarea unei fundații este nevoie de minimum 200.000 de lei. Ulterior înființării formale a organizației, această sumă va fi folosită pentru realizarea obiectivelor fundaţiei, printre care punerea în valoare a întregii opere scrise şi artistice a Doinei Cornea, transformarea locuinţei acesteia din Cluj-Napoca în casă memorială, ce va putea fi vizitată şi în care se vor organiza diverse evenimente pentru păstrarea vie a memoriei şi a spiritului Doinei Cornea”, se spune în manifestul fundației.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro