Romario Pires, 33 de ani, bifează în această vară un deceniu de când a sosit în România. Și-a consolidat o carieră în fotbalul nostru, a fost căpitan de echipă la multe dintre formațiile la care a activat, poartă acum banderola de lider la U Cluj, echipă de tradiție, pe care vrea să o readucă în Liga 1.

A sosit în vara 2012 la Gloria Bistrița, a trecut apoi la Petrolul Ploiești, a avut câteva experiențe în Israel, apoi s-a întors în România, evoluând și pentru Astra Giurgiu, Hermannstadt și Farul Constanța.

A trăit în diverse zone ale României, a vizitat aproape toată țara. La Ploiești și-a cunoscut soția, pe Andreea Izabela, alături de care are o fetiță, pe Sophie, care va împlini curând un an. Romario este genul de om foarte volubil, care prinde în orice echipă de fotbal sau grup de oameni, imediat cum ajunge.

Vorbește româna cu acel accent portughez, dar o face bine. În cadrul interviului acordat Libertatea, s-a destins și el, iar la final a oferit o fotografie specială de Paște, cu un ou roșu, mărturisind că este sărbătoarea sa preferată în România. Chiar dacă nu întotdeauna o petrece în sânul familiei, ca și acum, fiind „blocat” între antrenamente, cantonamente și meciuri importante pentru echipa sa.

Libertatea: Romario, cum ți-ai cunoscut soția, româncă? Probabil, ea a fost un atu important de ai rămas atâția ani aici.
Romario Pires:
Da, chiar este principalul motiv. Am cunoscut-o la Ploiești, am văzut-o pe Facebook, mi-am făcut curaj să-i dau un mesaj, apoi i-a fost atât de greu să răspundă, să vorbim, să putem să ne întâlnim. Dar am câștigat până la urmă! De la prima întâlnire a fost o conexiune frumoasă între noi și din primul moment am știut că ea este destinul meu.

– S-a lăsat greu cucerită? I-ai spus că ești fotbalist sau cum ai încercat s-o atragi?
– A văzut că sunt fotbalist, după ce ne-am conversat la început pe Facebook, probabil, de aceea a și fost atât de greu s-o fac să accepte întâlnirea cu mine. Dar mă bucur că am reușit s-o conving să ne cunoaștem și suntem de 8 ani împreună.

– Ce înseamnă ea pentru tine, ea și fetița?
– Totul. Pentru familia mea mă trezesc fericit în fiecare dimineață, vin la muncă, pentru ei fac tot ce trebuie.

O familie fericită

„Să vopsim ouă, să le ciocnim”

– Cât timp ți-a luat să înveți limba română?
– Am un prieten foarte bun, care mi-e și naș, Roberto Ayza, el m-a învățat primele cuvinte la Bistrița. Tot ce trebuia să vorbesc, să înțeleg pe teren. Cred că primul interviu pe care l-am dat în limba română a fost după trei sau patru luni de la sosirea în România.

– Și care ar fi cel mai frumos cuvânt pe care-l știi în limba română?
– Ceea ce zic familiei mele: „Te iubesc”. Cuvintele acestea înseamnă mult pentru mine.

– Cum sărbătorești tradițiile în România, Paștele, Crăciunul, nunțile, botezurile?
– Mie îmi place să cunosc, să intru în aceste tradiții. Eu sărbătoresc în stilul românesc, așa trebuie. Așa încercăm să facem în casă. Preferatele mele sunt sărbătorile de Paște, să vopsim ouăle, să ciocnim, să facem curat și frumos în casă.

– Care este cel mai bun sfat primit de la soția ta?
– Vorbim foarte multe. Vorbim zilnic, e tot timpul lângă mine. Nu pot spune un sfat anume, dar trăind alături zi de zi, vorbim cum să avem grijă să fie bine.

Ziua cea mai fericită, cea a nunții

„România chiar e dezvoltată, orice ați zice voi”

– Dar porcul l-ai tăiat vreodată?
– Eu nu! Fiindcă nu-mi place momentul acela, dar am fost în locuri unde s-au tăiat porcii și… (zâmbește) A fost bună mâncarea.

– Chiui la petreceri?
– Hmm, așa și așa. Trebuie! Mai ales că sunt brazilian și toți îmi zic: „Hai, că tu ești brazilian, ești cu petrecerile!”. Îți dai seama că nu pot să scap.

– Cum îi vezi pe români după atâția ani de stat aici?
– România este o țară deosebit de frumoasă. În comparație cu Brazilia, este o țară chiar dezvoltată. Cu toate că cei ce trăiesc în România au gândul că nu e țară dezvoltată, dar chiar este! O țară organizată, așa văd eu, venind din Brazilia. Românii sunt persoane primitoare, te bagă în casă, știu să fie prieteni. Am mulți prieteni români și-mi place caracterul acestor oameni.

–  Te-ai vedea trăind în altă țară, gen în Occident sau mai știu eu unde?
– Mă văd trăind aici, chiar nu mă văd în altă parte. Mă văd în România, nu în Brazilia.

„Orezul soacrei mele e cel mai bun”

– Brazilienii sunt gurmanzi, ce mâncare îți place în România?
– Tochitură cu mămăligă. Asta pentru mine e numărul 1. Îmi place orez, pilaf, dar numai de la soacra mea, care e cel mai bun.

– Ai învățat și asta, să te pui bine cu soacra!
– Nu, nu, dar chiar e cel mai bun! Soacra când ne vizitează sau noi când mergem acolo la ei știu că orezul trebuie făcut.

– Tu te înțelegi bine și cu bunica, mamaia soției. Ce-ți spune, cum te-a primit?
– Mamaia, mama socrului, tatăl nostru, mi-a zis: „Atât îți spun, să ai grijă de fata mea. Atât! Dacă nu, te omor!”. Așa am fost primit. Și din acel moment avem o relație foarte strânsă. Mamaia soției, din partea mamei, e mai liniștită, mai calmă. Toți m-au primit bine.

La o masă câmpenească, cu prietenii

„Casa și țara mea”

– Cum vă distrați în familie?
– Mergem la o pădure, cu rulota, cu familia, cu prietenii apropiați, stăm la aer curat, mai facem un grătar, cu copii în jurul nostru. Așa ne place cel mai mult.

– Știi care este imnul României?
– Știu câteva cuvinte, da, dar te rog să nu-mi ceri să cânt! Promit că o să învăț, dar nu știu acum prea bine. Până la următorul interviu o să știu măcar o strofă.

– Îți place muzica românească?
– Nu am o melodie anume. Mie, oricum, îmi place mult muzica, ascult acasă, mă relaxează. Îmi place mult să-l ascult pe fratele meu, Cabron, care și el e din Ploiești, îmi place stilul rap. Dar ascult și muzică populară, și manele, normal, că trebuie…

– Muzică populară ce anume?
– Cum se zice: „Vreau astă seară să… / Cu amintiri din viața mea / Am mai făcut, am mai…” (fredonează). Mă pricep mai bine pe teren decât pe scenă.

– Ce înseamnă România pentru tine?
– Casa și țara mea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News