Tribunalul Bucureşti a dat, miercuri, sentinţa în dosarul în care sirianul Omar Hayssam, fratele lui Mohamad Omar, cumnatul său Mihai Nasture şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, au fost acuzaţi de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul unui grup de firme numit „Manhattan”.

Noua condamnare a lui Omar Hayssam, din dosarul „Manhattan”, a fost contopită la cea de 23 de ani şi patru luni de închisoare rezultată după contopirea pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti.

Mohamad Omar a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

Instanţa a mai dispus ca inculpaţii să plătească, în solidar, despăgubiri civile de 7.847.195 de lei.

Sentinţa poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dosarul „Manhattan” a fost trimis în instanţă în octombrie 2012, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Mai multe imobile, terenuri şi instalaţii industriale, precum şi peste un milion de euro au fost puse sub sechestru în acest dosar.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În noiembrie 2012, instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria şi Egipt la firmele controlate de el.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, după ce instanţele inferioare dispuseseră achitarea lui şi a celorlalţi inculpaţi.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave.  Afost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fuga sa din ţară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News