Potrivit ziarelor vremii, Omar Hayssam l-a însoţit pe fostul şef al statului Ion Iliescu în vizite în străinătate în perioada 2002-2003, între care un turneu asiatic în care a fost si Mohamed Munaf. În turneul asiatic din februarie 2002, care a cuprins Emiratele Arabe Unite, Vietnam, Filipine, Japonia, Singapore, în delegaţia care l-a insotit pe Ion Iliescu s-au aflat atât Omar Hayssam, cât şi Mohamed Munaf.
De asemenea, Omar Hayssam l-a mai însoţit pe fostul şef al statului în câteva vizite efectuate în anul 2003, respectiv in Uzbekistan şi China, Federatia Rusa (la semnarea Tratatului de baza romano-rus), Kazahstan.
Totuşi, Ion Iliescu a susţinut că nu a avut „nicio relaţie personală cu Omar Hayssam”, că acesta era doar unul dintre oamenii de afaceri care „însoţeau, cu prilejul unor vizite, delegaţiile oficiale conduse de preşedinte”.
Este greu de crezut că Ion Iliescu nu l-ar fi cunoscut personal pe Omar, pentru că fotografiile stau dovadă. Preşedintele Ion Iliescu, dar şi premierul Adrian Năstase, şefii celor două Camere al Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu, din acea vreme, se găsesc în poze alături Hayssam. Interesantă este şi apropierea de fostul senator Vasile Ion, atunci preşedinte al PSD Buzău, tatăl jurnalistei răpite în Irak, Marie-Jeanne Ion.
Ba mai mult, în 2004, omul de afaceri sirian a făcut o donaţie de 560 de milioane de lei organizaţiei PSD Bucureşti, act apărut în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, Nr. 219/31.03.2005, la Lista Donaţiilor în anul 2004 pentru Partidul Social Democrat, publicată in conformitate cu art.5 alin. (8) din Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
„Omar Hayssam a fost propus, în 2004, pe lista pentru Parlament la alegerile preliminare organizate în interiorul PSD de către pesedistul Mircea Ursache şi a fost scos de pe aceasta la cererea lui Adrian Năstase”, a declarat, al un moment dat, Dan Ioan Popescu, potrivit omarhayssam.tumblr.com.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro