Doctor Sophie Gumy, de la Departamentul pentru mediu, schimbări climatice şi sănătate al OMS, a precizat că aceste concluzii sunt rezultatul unei combinaţii de imagini satelitare din întreaga lume şi date colectate în mii de oraşe. Raportul OMS arată că un număr record de peste 6.000 de zone urbane din 117 ţări monitorizează în prezent calitatea aerului. Aceasta reprezintă „aproximativ 80% din populaţia urbană mondială de astăzi”, a spus Gumy.

Cu toate acestea, aceşti locuitori încă respiră niveluri periculoase de particule fine şi dioxid de azot, populaţiile care trăiesc în ţările cu venituri reduse şi medii fiind cele mai expuse.

În cele 117 ţări care monitorizează calitatea aerului, OMS a constatat o calitatea a aerului în 17% dintre oraşele ţărilor cu venituri mari sub liniile directoare ale OMS privind calitatea aerului în ceea ce priveşte PM2,5 sau PM10. În ţările cu venituri mici şi medii, calitatea aerului în mai puţin de 1% din oraşe este conformă cu pragurile recomandate de OMS.

După supravieţuirea unei pandemii, este inacceptabil să se înregistreze în continuare şapte milioane de decese care pot fi prevenite şi pierderea evitabilă a nenumăraţi ani de sănătate bună ca urmare a poluării aerului.

Doctor Maria Neira, directoare a Departamentului pentru mediu, schimbări climatice şi sănătate al OMS:
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

„Prea multe investiţii sunt în continuare consacrate unui mediu poluat, mai degrabă decât în aer curat şi sănătos”, a spus Maria Neira.

Majoritatea măsurătorilor menţionate în raport au fost efectuate între anii 2010 şi 2019, adică înainte de pandemia de COVID-19, care a avut impact asupra transporturilor şi a numeroase sectoare economice şi industriale poluante.

Pentru OMS, constatările raportului evidenţiază importanţa reducerii utilizării combustibililor fosili şi a adoptării altor măsuri concrete pentru reducerea nivelurilor de poluare a aerului.

Informaţiile actualizate din baza de date a OMS privind calitatea aerului introduc pentru prima dată măsurători la nivelul solului ale concentraţiilor medii anuale de dioxid de azot (NO2), un poluant urban comun şi un precursor al particulelor şi al ozonului.

Dioxidul de azot este asociat cu afecţiuni respiratorii

Aproximativ 4.000 de localităţi din 74 de ţări colectează date despre dioxidul de azot de la nivelul solului. Doar aproximativ un sfert dintre locuitorii acestor zone respiră concentraţii medii anuale de dioxid de azot conforme cu liniile directoare ale OMS.

Dioxidul de azot este asociat cu afecţiuni respiratorii, în special cu astmul bronşic, şi conduce la simptome precum tuse, respiraţie şuierătoare sau dificultăţi de respiraţie, spitalizări şi vizite la departamentele de urgenţe medicale.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Actualizarea include şi măsurători ale particulelor din aer cu un diametru egal sau mai mic de 10 microni (PM10) sau 2,5 microni (PM2,5). Aceste două grupe de poluanţi provin în principal din activităţile umane asociate arderii combustibililor fosili.

Particulele în suspensie sunt capabile să pătrundă adânc în plămâni şi în fluxul sangvin, provocând mai ales probleme cardiovasculare, cerebrovasculare şi respiratorii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI