Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a întărit importanța deciziei și a afirmat că este „un moment istoric”. „Mult aşteptatul vaccin antimalarie pentru copii este o reuşită pentru ştiinţă, sănătatea copiilor şi controlul malariei”, a transmis el.

Folosirea vaccinului pe lângă celelalte unelte existente „poate salva zeci de mii de vieţi tinere în fiecare an”, a adăugat expertul.

Malaria este unul dintre flagelurile umanităţii de mii de ani şi ucide, în principal, copiii.

Producerea unui vaccin – după mai mult de un secol de încercări – este una dintre marile realizări ale medicinei. Vaccinul, numit RTS,S, s-a dovedit a fi eficient în urmă cu şase ani.

Acum, după un program-pilot de imunizare derulat în Ghana, Kenya şi Malawi, OMS a spus că ar trebui administrat în Africa sub-sahariană şi alte regiuni cu transmitere moderată şi ridicată a malariei.

Malaria este un parazit care invadează corpul şi distruge celulele sangvine pentru a se reproduce şi este răspândit prin înţepătura ţânţarilor.

Medicamente care ucid parazitul, plasele şi insecticidele pentru a ucide ţânţarii au ajutat la reducerea răspândirii bolii.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Chiar şi aşa, încă există în jur de 230 de milioane de cazuri şi 400.000 de decese anual, iar în jur de 95% dintre acestea sunt înregistrate în Africa, unde mai mult de 260.000 de copii au murit din cauza bolii în 2019.

Există mai mult de 100 de tipuri de paraziţi care provoacă malaria. Vaccinul RTS,S, dezvoltat de compania GSK, îl vizează pe cel mai letal şi mai des întâlnit dintre ei în Africa: plasmodium falciparum.

Studiile, ale căror concluzii au fost raportate în 2015, au arătat că vaccinul poate preveni în jur de 4 din 10 cazuri de malarie, 3 din 10 cazuri grave şi numărul copiilor care necesită transfuzii sangvine a fost redus cu o treime.

Ultimele descoperiri în urma programelor-pilot au fost discutate miercuri de două grupuri de experţi.

Rezultatele, în urma administrării a peste 2,3 milioane de doze, arată: vaccinul a fost sigur şi a condus la o reducere cu 30% a cazurilor severe de malarie; a fost administrat la mai mult de două treimi dintre copiii care nu dorm sub o plasă; nu a existat impact negativ la alte vaccinuri de rutină sau alte măsuri de a preveni malaria; vaccinul este rentabil.

Serul, dezvoltat de compania farmaceutică GSK, nu va înlocui celelalte măsuri aplicate pentru controlul malariei, ci va fi folosit împreună cu acestea în încercarea de a ajunge la zero decese cauzate de boală.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI