„Trebuie urgent să inversăm (distribuirea) dozelor: de la o majoritate a vaccinurilor care merg în ţările bogate la o majoritate care să meargă în ţările sărace”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un briefing de presă al OMS la Geneva.

Potrivit acestuia, moratoriul ar trebui să dureze „cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie”.

El a reacţionat la faptul că Germania şi Israelul au anunţat campanii pentru o a treia doză – pentru vaccinurile ce necesită două doze iniţiale – aşa-numita „booster dose”, doză de consolidare. La sfârşitul lunii iulie, Israelul a început vaccinarea cu a treia doză anti-COVID.

Şeful OMS denunţă de luni de zile inegalitatea vaccinării, în timp ce numai 1,5 persoane din 100 în ţările sărace au primit o doză de vaccin.

În mai, şeful OMS a lansat o provocare: vaccinarea a 10% din populaţie în toate ţările lumii până în septembrie. „Pentru a ajunge acolo avem nevoie de cooperarea tuturor, în special a câtorva ţări şi companii ce controlează producţia globală de vaccinuri”, a subliniat dr. Tedros.

El a chemat în special grupurile farmaceutice să promoveze sistemul Covax, un sistem internaţional creat pentru a încerca să lupte împotriva inegalităţii vaccinărilor şi să ajute 92 de ţări sărace să îşi imunizeze populaţiile.

Deocamdată, Covax nu îşi poate îndeplini misiunea din cauza insuficienţei dozelor şi a reuşit să distribuie doar o mică parte din ceea ce a fost planificat iniţial.

Din cele 4 miliarde de doze injectate în lume, 80% au mers în ţări cu venituri ridicate şi medii, în timp ce acestea reprezintă mai puţin de 50% din populaţia lumii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News