Beijingul a afirmat, prin intermediul unui comunicat de presă, că o mai bună înţelegere a capacităţii virusului de a se răspândi de la o persoană la alta este extrem de necesară pentru a putea sfătui şi alte ţări.
Decizia vine după vizita de două zile a directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în China, unde s-a întâlnit cu preşedintele Xi Jinping, precum şi cu ministrul Sănătăţii şi cel al Afacerilor Externe.
Tedros Adhanom Ghebreyesus poate reuni Comitetul de Urgenţă al OMS în scurt timp, dacă este necesar, a afirmat OMS în comunicat, informează Agerpres.
În acest timp, cel puţin 250 de francezi şi peste 100 de cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene (UE) vor fi repatriaţi cu două avioane care vor decola din Wuhan, oraşul chinez aflat în carantină din cauza epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat marţi Comisia Europeană (CE).
CE a activat, la cererea Franţei, mecanismul de protecţie civilă al UE.